Local

Un pavilion de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași se redeschide pentru pacienții non-COVID-19! Peste 100 de paturi erau libere la unitatea medicală

Publicat: 15 mai 2021
Spitalul de Boli Infecțioase
Spitalul de Boli Infecțioase din Iași va putea deschide un pavilion pentru pacienții non-Covid. Județul Iași s-a clasat pe locul 7 pe țară ca număr de cazuri noi de coronavirus

La Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, în urmă cu mai bine de un an, au început să fie internați primii pacienți infectați cu coronavirus. Odată cu scăderea numărului de cazuri, conducerea unității medicale a decis ca un pavilion să fie organizat pentru bolnavii non-Covid, cei care au patologii infecto-contagioase

Situația cazurilor de infectări cu coronavirus se reflectă cel mai bine în raportările din spitalele COVID-19 și suport COVID-19 din județul Iași. Unul dintre primele spitale care a internat pacienți infectați cu coronavirus este Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. După mai bine de un an, managerul unității medicale a spus că este în sfârșit posibil ca pacienți non-Covid, cu patologii infecto-contagioase, să se poată interna într-unul dintre pavilioane. Un număr de 30 de locuri vor fi disponibile inițial pentru acești pacienți. Acest lucru este posibil după ce, de circa două luni, numărul de cazuri de COVID-19 a scăzut, inclusiv cel al persoanelor confirmate pozitiv care au nevoie de internare în spitale. Ieri, 15 mai 2021, județul Iași s-a poziționat pe locul 7 pe țară ca număr de cazuri noi depistate.

„Din fericire, numărul cazurilor COVID-19 a scăzut, datorită vaccinării și a respectării măsurilor de prevenție. Luăm în calcul în momentul de față admiterea pacienților non-COVID-19 cu patologie infecto-contagioasă. Astfel, vom operaționaliza un pavilion. În funcție de dinamica situației epidemiologice ne vom strădui să extindem numărul de locuri pentru patologiile inițial tratate în spital”, a spus dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

32 de paturi libere pentru pacienții care au nevoie de internare în secțiile de Terapie Intensivă

Ieri, 14 mai 2021, mai erau libere 32 de paturi ATI în unitățile medicale din județul Iași: două paturi la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, unul la Spitalul Municipal Pașcani, două paturi ATI la Spitalul de Recuperare, 5 paturi ATI la Spitalul C.F. Iași, 17 paturi ATI la Spitalul de Neurochirurgie și 5 paturi ATI la Spitalul „Sf. Spiridon”. În spitalele suport COVID-19 mai erau libere 385 de paturi: 158 de paturi la Spitalul de Boli Infecțioase, 28 de paturi la Spitalul de Pneumoftiziologie, 11 paturi ATI la Spitalul Orășenesc Hârlău, 18 la Spitalul de Recuperare, 67 de paturi la Spitalul C.F Iași, 8 paturi la Spitalul „Sf. Spiridon”, 21 la Spitalul Militar și 74 de paturi la Spitalul C.F. Pașcani.

Pe de altă parte, ieri, erau ocupate 141 de paturi din care 25 erau cele din ATI. Referitor la numărul paturilor ATI ocupate, situația era următoarea: 7 paturi ATI la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, 3 paturi ATI la Spitalul de Pneumoftiziologie, 5 la Spitalul Municipal Pașcani, 3 la Spitalul de Recuperare, 2 paturi ATI la Spitalul C.F. Iași, 2 la Spitalul de Neurochirurgie și 3 paturi ATI la Spitalul „Sf. Spiridon”.

Numărul ieșenilor izolați sau carantinați la domiciliu s-a redus semnificativ în județul Iași

Ieri, la nivelul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași, s-a raportat un număr de 344 de persoane care se aflau în izolare, iar 321 de persoane erau carantinate la domiciliu. De la debutul pandemiei COVID-19 până pe data de 14 mai 2021, au fost confirmate 42.072 de persoane infectate cu coronavirus, iar numărul deceselor au ajuns la 869. Totodată, DSP Iași a emis în total 42.576 de decizii pentru persoanele aflate în izolare și 43.176 de decizii pentru persoanele aflate în carantină.

În intervalul 13 – 14 mai 2021 a fost raportat un deces din cauza infecției cu coronavirus în județ. La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistență medicală de specialitate, ieri, doi bolnavi confirmați pozitiv cu noul coronavirus urmează tratamentul prin dializă în stația din unitatea medicală. De asemenea, în zona ATI COVID-19 de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, era ocupat un pat.

Peste 260.000 de vaccinări împotriva infecției cu coronavirus în patru luni de la debutul campaniei

Campania de vaccinare împotriva COVID-19, desfășurată la nivelul județului Iași, în cadrul centrelor pentru imunizarea populației, au fost efectuate 260.598 de vaccinări. Din acest număr total de persoane vaccinate, 154.081 au fost vaccinate cu prima doză și 106.580 cu cea de-a doua doză. Pe data de 13 mai 2021 au fost vaccinate 4.443 de persoane, dintre care 1.684 de persoane au primit prima doză și 2.759 de persoane au primit cea de-a doua doză. De la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 362 de reacții adverse ușoare. În ceea ce privește solicitările de testare ale pacienților care prezintă simptomatologie specifică noului coronavirus, încărcate de medicii de familie pe platforma CAPESARO, în perioada 13-14 aprilie 2021, echipajele mobile ale Serviciului Județean de Ambulanță Iași au realizat 15 recoltări la domiciliu.





Adauga un comentariu