News Flash:

Un pinguin imperial la Husi

29 Octombrie 2007
1533 Vizualizari | 1 Comentarii
Lucian Postu
De ce-ar fi venit atata lume la un meci amical dintre Steaua-Mecanica Husi si C.S. Botosani? Era toamna, frig, cerul era innorat. Nu se juca vreun mare derby local, judetean ori de provincie. Echipele nu erau rivale de moarte si inotau separat in C si in B, fara vreo vedeta in teren.
Si atunci, de ce venise atata lume in singura tribuna a stadionului? De ce toti parca asteptau ceva, si se uitau la meci ca la o introducere plictisitoare, in care doar "Dulap", stalpul apararii husene, mai inviora atmosfera, cu miscarile lui de sifonier ambulant?
"O sa intre si Dobrin!". Asta era zumzetul care umplea tribuna, in acea zi rece de la mijlocul anilor `80. Numai ca antrenorul oaspetilor ramanea pe banca. Pana cand, cu zece - cincisprezece minute inainte de final, tribuna a inceput sa scandeze: "Dobrin, Dobrin!".
Desi era la mijlocul anilor `80, oamenii de pe stadion scandau de bunavoie. Asa ca pe teren a aparut o silueta dezamagitoare: in trening, destul de corpolenta, greoaie, cu un fes alb pe cap. Un fes rulat spre varful capului, cu un ciucure mare, tot alb, care facea ca silueta sa para a unui clovn. Sau a unui pinguin urias, cu miscari lente, deranjat de pe banchiza lui de strigatele marinarilor.

Cand silueta in trening si fes alb a inceput sa atinga mingea, lucrurile au devenit clare: pinguinul greoi cu aer de clovn era Dobrin. Iar stadionul rece si innorat din Husi a intrat, brusc, in alt film. In alta lume.
Daca omul greoi cu trening si fes alb s-ar fi ridicat un metru de la pamant, si-ar fi ramas asa, plutind deasupra stadionului, nimeni nu s-ar fi mirat. Nimeni nu s-ar fi mirat daca mingea s-ar fi intors inapoi la el, ca un bumerang. Ori daca, brusc, ar fi inceput sa ninga, iar Dobrin ar fi dat fiecaruia cate o minge, impreuna cu sfatul de a fi copii ori parinti cuminti.
Cand arbitrul a fluierat sfarsitul meciului, un cor de huiduieli a plesnit blocurile din jurul stadionului. Ca la un fault cu crampoanele pe fata. Apoi au inceput scandarile, pe care altul (stiam noi cine) nu le-ar fi putut cumpara nici cu un stadion de aur: "Dobrin, Dobrin!". Asa ca arbitrul n-a avut ce face, iar pe stadionul din Husi au mai urmat inca cincisprezece minute de hipnoza si levitatie colectiva.
Eram elev de liceu, si nu mai credeam demult in Mos Craciun. Si nici in altele. Insa daca omul cu fes alb mi-ar fi spus ca imi poate indeplini o dorinta, nu cred ca m-as fi indoit de promisiunea lui.
Puteti sa radeti, desigur. Si eu as rade. Dar am fost atunci in tribuna. Si-am inteles ca levitatia exista si e un lucru de care nu poti rade.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

EU  | #21336
Felicitari Domnule Postu!!! Un articol frumos ... poate cel mai frumos pe care l-am citit pana acum ...
Felicitari !!!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1293 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013503 (s)

loading...