Actualitate

Un polițist de frontieră a decedat la o zi după ce a aflat că este infectat cu noul coronavirus

Publicat: 16 sept. 2020
mașina inscripționată poliția de frontieră
Polițist de Frontieră a decedat din cauza noului coronavirus

Un poliţist în vârstă de 48 de ani de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Moldova Nouă a murit la o zi după ce fusese diagnosticat cu COVID-19.

”Ne luăm rămas bun de la colegul nostru Sporea Ioan în vârstă de 48 ani din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Nouă-Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, care a decedat după ce în urmă cu o zi a fost confirmat pozitiv cu coronavirus”, a anunţat pe pagina de Facebook Sindocatul Europol.

Este al treilea deces în rândul poliţiştilor în urma infectării cu noul coronavirus după cele din luna iunie, al unui poliţist de la IPJ Olt şi cel din luna august al unuia de la ITPF Timişoara- SPF Jimbolia.

Bărbatul decedat avea trei copii.

Poliţist de frontieră din Timișoara, infectat cu coronavirus, a murit. Avea 43 de ani

Un polițist de frontiera din Timișoara a murit la vârstă de 43 de ani. Cristian Vecea lucra în Punctul de Trecere Frontieră Jimbolia la controlul pașapoartelor, când s-a infectat. A fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus în urmă cu aproximativ o lună.

A fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, dar din păcate, în ultimele zile boala s-a agravat foarte tare și a ajuns la Terapie Intensiva. Duminica seara, polițistul a murit lasand în urma doi copii, potrivit opiniatimisoarei.ro.

Colegii polițistului au postat un mesaj de condoleanțe.

„Ne luăm rămas bun de la colegul nostru Vecea Cristian în vârstă de 43 ani din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia – ITPF Timișoara, care a decedat în această seară după ce în urmă cu două săptămâni a fost confirmat pozitiv cu coronavirus. Este al doilea deces în rândul polițiștilor infectați cu virusul ucigaș. după ce în luna iunie un alt coleg din cadrul IPJ Olt a fost răpus.

În urma acestuia au rămas o soție îndurerată și doi copii fără sprijin! Suntem alături de familia acestuia și-i transmitem sincere condoleanțe! Drum lin spre cer, colegule!„, este mesajul colegilor lui Cristian Vecea, transmis pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol.

La Politia de Frontiera au fost confirmați, la finele lunii iulie, mai multe cazuri de COVID 19.

Focar de coronavirus la IPJ Timiș: unsprezece angajaţi au fost diagnosticaţi pozitivi

Unsprezece poliţişti de la o unitate din cadrul Inspectoratului Judeţean Timiș au fost diagnosticaţi cu COVID-19. În unitatea de poliţie din care aceştia fac parte alți 11 colegi de-ai lor cu care au intrat în contact au fost izolați la domiciliu.

Potrivit IPJ Timis, in cursul zilei de miercuri, doi politisti au fost confirmati pozitiv cu COVID – 19, iar in cursul zilei de joi au fost confirmati alti noua politisti. Colegii care au intrat in contact direct cu acestia au fost plasati in izolare la domiciliu.

Directia de Sanatate Publica Timis a demarat o ancheta epidemiologice, urmand ca mai multi politisti sa fie testati in zilele urmatoare.





Adauga un comentariu