National

Un preot despre tragedia din Colectiv: Oameni si bostani

Publicat: 02 nov. 2015
1

„M-am jucat toata copilaria mea, la tara, cu bostani scobiti, carora le faceam din fasole dinti de schelet. Fara sa am habar ca asta se chema „halloween”. M-am jucat, fara sa stiu de halloween, si cand am crescut mare si scobeam dovlecii impreuna cu fetele mele, facandu-ne felinare cu care sa o speriem pe mama cand vine de la serviciu. Nu am stiut ca le atrageam moartea, asa cum, uite, aflu astazi de la parintele Savatie”, scrie parintele Ioan Florin pe blogul sau „Jurnal scotian”.

M-am jucat toata copilaria mea, la tara, cu bostani scobiti, carora le faceam din fasole dinti de schelet. Fara sa am habar ca asta se chema „halloween”. M-am jucat, fara sa stiu de halloween, si cand am crescut mare si scobeam dovlecii impreuna cu fetele mele, facandu-ne felinare cu care sa o speriem pe mama cand vine de la serviciu. Nu am stiut ca le atrageam moartea, asa cum, uite, aflu astazi de la parintele Savatie, care stie mai bine cum sta treaba cu bostanii si simbolurile. „Joaca de-a bostanii este un joc de-a moartea, mai copii, jucati-va de-a lumina.” Nu m-am jucat de-a lumina, cand eram copil, pentru ca nici nu auzisem de jocul asta. Ce copil se joaca de-a lumina? Parintele insusi era copil atunci si pesemne se juca si el, ca toti baietii mei din cartier, de-a moartea: de-a nemtii, de-a hotii si vardistii, de-a ratele si vanatorii, cowboii si indienii. Nu a murit nimeni din asta, doar, mai tarziu, unul dintre tovarasii mei de joaca a murit impuscat la revolutie, langa Buzau, militar in termen. Dar eu cred ca alti demoni l-au omorat, nu bostanii copilariei.

Am fost si la concerte de rock cand eram tanar, apoi a trebuit sa o las pe fiica-mea sa mearga, ba i-am cumparat chitara electrica si tobe, pana s-a plictisit de rock si a inceput sa cante la pian. Astazi e studenta la drept si are in camera ei de la camin o cutiuta cu moaste de sfinti primite din muntele Athos. Le-a adus din tara si le-a purtat peste tot cu ea. Nu m-am gandit niciodata ca fata mea ar fi putut sa arda de vie la un concert de rock sau pentru ca s-a jucat cu bostanii, abia acum am aflat de la parintele Savatie ca i se putea trage asta. Parintele nu are copii, dar are, asa, ca prietenii lui Iov, explicatii adanci pentru moartea copiilor si definitii subtile pentru Dumnezeu. Uneori e bine sa nu ai copii. Eu nu stiu in ce minti as mai fi fost acum daca copilul meu ar fi murit ars de viu.

Multe am aflat zilele astea despre bostani, dar cel mai important lucru l-am aflat despre oameni, nu in intelepciunea pentru morti a parintelui Savatie, ci in iubirea pentru vii a celor doi tineri, Claudiu si Adrian, care au murit in foc, dupa ce s-au intors acolo ca sa-si salveze prietenii. Baietii acestia nu au stiut cat de periculosi sunt bostanii si muzica rock. Nu stiau ei nimic despre moarte si simbolurile ei, dar ne-au invatat ceva despre viata si dragoste. Mai mult ca sigur ca nu aveau in camerele lor nici cutiute cu moaste sfinte. Dar s-au intors in foc de doua ori pentru aproapele lor. Eu nu stiu daca m-as fi intors macar o singura data. Ei au implinit cea mai mare porunca a lui Iisus: „nu este dragoste mai mare ca atunci cand cineva isi pune sufletul pentru aproapele lui”. Eu nu sunt in stare sa o implinesc nici pe cea mai mica. Nu s-or fi jucat ei de-a lumina, dar sufletele lor curajoase s-au facut cu totul lumina. Ma plec cu cutremur in fata jertfei lor, ca si cum ar fi intrat in foc sa-mi salveze copilul. Cand m-or urmari sa ma arunce in foc demonii bostanilor, as vrea sa am si eu curajul si dragostea lui Claudiu si Adrian.





Adauga un comentariu