Actualitate

Un primar a fost scos din cursa electorala pentru ca a vrut sa munceasca mai mult. Decizia este definitiva

Publicat: 04 mai 2016
1

@ Edilul a fost declarat incompatibil, pentru ca isi amenajase o mica ferma in care crestea capre

Romania vrea primari incoruptibili, care sa nu ia mita, dar acestia nu sunt lasati sa munceasca cinstit pentru a castiga un ban in plus. Ieri, Tribunalul Iasi a respins si contestatia in anulare depusa de Victor Banu, candidatul PSD la Primaria Comarna si in consecinta acesta nu poate candida pentru un nou mandat la alegerile care vor avea loc peste o luna. In urma unei contestatii depuse de unul dintre candidatii PNL pentru un loc de consilier local, Doru Petrea, vineri 29 aprilie, magistratii Tribunalului Iasi au respins candidatura lui Victor Banu.

„Admite apelul declarat de contestatorul Petrea Doru impotriva sentintei civile nr. 115/28.04.2016 pronuntata de Judecatoria Raducaneni, sentinta pe care o schimba in tot, in sensul ca: Admite contestatia formulata de Petrea Doru, impotriva Hotararii nr. 2/26.04.2016 emisa de Biroul Electoral de Circumscriptie Comunala nr. 21 Comarna, judetul Iasi, pe care o anuleaza. Se respinge propunerea de candidatura pentru functia de primar al Comunei Comarna depusa la Biroul Electoral de Circumscriptie Comunala nr. 21 Comarna, judetul Iasi de Partidul Social Democrat – P.S.D., in persoana domnului Banu Victor, pentru alegerile locale din data de 5 Iunie 2016. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica azi, 29.04.2016”, se arata in decizia Tribunalului.

Victor Banu a formulat o contestatie in anulare impotriva deciziei luate de Tribunal pe data de 29 aprilie. Contestatia depusa de Victor Banu a fost insa respinsa ieri dimineata, de un alt complet de judecata de la Tribunal. In aceste conditii, a ramas definitiva decizia data pe 29 aprilie, prin care i s-a interzis lui Victor Banu sa candideze. „Este o decizie nedreapta. Judecatorii m-au scos din cursa in urma unei plangeri depuse de Doru Petrea, cel mai mare dusman al meu. L-au crezut pe dusmanul meu, pe cel care din anul 2008 tot imi depune plangeri, pentru ca i-am luat un teren in suprafata de 2.000 metri pe care-l tinea abuziv. I-am luat terenul si l-am dat mostenitorilor de drept. Oricum voi face tot posibilul ca PNL sa nu puna mana pe Primaria Comarna”, a spus ieri Victor Banu.

In contestatia depusa impotriva lui Victor Banu, Doru Petrea a folosit un raport al Agentiei Nationale de Integritate, prin care actualul primar al comunei Comarna era declarat incompatibil, deoarece isi amenajase in comuna o mica ferma de capre. Victor Banu a atacat in justitie raportul ANI, iar contestatia sa a fost judecata in cele din urma de Inalta Curte de Casatie si Justitie, care desi a sesizat Curtea Constitutionala, constatand ca i s-a incalcat lui Victor Banu dreptul la munca, a constatat totusi ca raportul ANI ramane valabil. Oricum, daca in cele din urma Curtea Constitutionala ii va da dreptate lui Victor Banu, acesta va putea cere despagubiri statului roman, deoarece i-a interzis sa candideze. Desi Victor Banu a fost scos din cursa ca urmare a masinatiunilor liberale, aceasta formatiune politica nu are sanse sa castige Primaria Comarna. Dupa eliminarea lui Victor Banu, cele mai mari sanse sa castige fotoliul de primar le are candidatul Partidului Miscarea Populara, Mihai Ciubotariu. De altfel, la alegerile din 2012, acesta s-a clasat pe locul 2, pierzand la o diferenta mica de voturi fata de Victor Banu.





Comentarii
Adauga un comentariu