News Flash:

Un pusti de 15 ani este invinuit de lovituri cauzatoare de moarte

27 Februarie 2000
1226 Vizualizari | 0 Comentarii
Vasile B. are 15 ani si a intrat intr-o mare "belea". Minorul este acuzat ca a lovit un tanar care a decedat dupa doua zile. Baiatul provine dintr-o familie cu cinci copii, de care are grija numai mama, deoarece tatal a murit in urma cu doi ani. Vasile a facut numai cinci clase, deoarece a refuzat sa mai mearga la scoala. Pentru ca nu putea sa invete, dupa absolvirea clasei a IV-a la o scoala normala, a fost inscris la o scoala ajutatoare. Aici nu i-a placut si cu chiu cu vai a terminat clasa a V-a, dupa care a refuzat categoric sa mai mearga la scoala.

In urma cu patru saptamani, in urma unei intamplari nefericite, minorul a fost invinuit de lovituri cauzatoare de moarte. Un tanar de 35 de ani, aflat in barul unde servea mama baiatului, dupa ce s-a imbatat bine, a cazut cu capul de podeaua din beton. Atunci nu a avut nimic, cert este insa ca dupa doua zile acesta a murit, copilul fiind acuzat ca l-a impins in bar, caderea fiind cea care a generat decesul.

"Tanarul care a murit venea de multe ori la bar, la baut. Era cunoscut in sat ca un baiat muncitor, dar caruia ii cam placea sa bea. Nu facea scandal cand se imbata ci ii placea doar sa cante si sa danseze in bar. De cateva ori s-a imbatat asa de tare incat a cazut pe podea si si-a spart capul. In duminica aceea a venit baut la bar unde a continuat sa bea. Ca de obicei, a inceput sa danseze. Baiatul meu era si el in bar. Nu stiu ce s-a intamplat cu exactitate pentru ca era aglomeratie. Unii spun ca Vasile a impins victima (in timp ce aceasta dansa ca de obicei) care a cazut, altii spun ca a cazut singur, ca de atatea alte ori inainte.

Dar toti cei din bar pot depune marturie ca s-a ridicat, nu avea absolut nimic, nici macar capul spart, si a inceput sa bea iar. A plecat dupa vreo jumatate de ora spre casa, impleticindu-se. A fost gasit a doua zi pe la doua, inghetat bocna dar inca in viata, pe malul unui iaz de langa sat. A fost dus la spital, unde a murit a doua zi", a declarat mama pustanului. Nu se stie cu certitudine inca daca impactul din cadere a fost fatal, insa aceasta ipoteza este putin probabila. Ancheta aflata in derulare va stabili daca Vasile a fost cel care a generat decesul victimei sau frigul la care a fost expus mai mult de 12 ore.

vasile b
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1402 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018492 (s)

loading...