News Flash:

Un roman este cel mai bun antrenor de judo din Europa

30 Noiembrie 2010
1162 Vizualizari | 0 Comentarii
Florin Bercean si Alina Dumitru
Uniunea Europeana de Judo (EJU) a acordat premiile anuale, printre care se numara si cel pentru antrenorul Florin Bercean, care a fost desemnat cel mai bun antrenor la feminin din 2010. Antrenorul de judo al lotului olimpic feminin al României a declarat ca este onorat de titlul primit din partea forului european si a precizat ca, în acelasi timp, acest lucru îl obliga. "M-a socat vestea, acum aud pentru prima oara, nu m-am asteptat, dar trebuie sa spun ca ma onoreaza si ma obliga. Suna foarte bine pentru un antrenor român sau din Estul Europei, mai ales pentru ca Occidentul nu ne prea doreste. Aceste premii mai amintesc ca existam si noi în Europa. Din pacate, suntem mai apreciati în strainatate decât la noi în tara. Este onorant sa primesc pentru a doua oara acest premiu, nu credeam ca se va întâmpla a doua oara, dupa cel similar din 2008, mai ales ca acum concurenta a fost serioasa. Ma simt plutind în al noualea cer. Banuiam ceva, dar nu credeam. Vreau sa spun ca acest premiu se datoreaza si celor care sunt în jurul meu, colegele mele Simona Richter, Geanina Andreica si Laura Moricz", a spus Florin Bercean. Tehnicianul a adaugat ca si-ar fi dorit ca meritele sale sa fie recunoscute si pe plan intern. "În 2008, toata lumea scria prin ziare si spunea ca am primit acest titlu. Nici vorba! A fost doar o duma. Pentru mine ar fi contat si mai mult sa mi se recunoasca munca si meritele în orasul meu, dar nimeni nu a facut nimic . S-a facut propunerea si atât. Poate trebuia sa fiu vreun membru de partid, cine stie?", a mai spus antrenorul clujean.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

florin bercean
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1323 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012532 (s)