Actualitate

Un securist dovedit a fost înmormântat cu onoruri militare. Reprezentanţii MAI: Are dreptul la onoruri

Publicat: 10 nov. 2020
Jandarmeria Română participă la o înmormântare cu onoruri militare a unui securist

Un securist condamnat de instanţele din România a fost înmormântat cu onoruri militare. Dezvăluirea a fost făcută de Mihai Demetriade. Pe de altă parte, reprezentanţii MAI afirmă că angajaţi au dreptul, la cererea familiei, la onoruri militare.

Vorbim despre colonelul Ioan D. Gocan care a fost condamnat de statul roman pentru încălcarea legislaţiei privint drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi care au fost înmormântat la Cluj cu onoruri militare.

Jandarmeria Română a dat un comunicat pe această temă

După ce informaţia precum că un fost securist a fost înmormântat cu onoruri militare a ajuns în spaţiul public, reprezentanţii Jandarmeriei Române au emis un comunicat în care au răspuns sec faptul ca reprezentanţii MAI au parte de onoruri militare la cererea familiei şi că în lipsa unei măsuri de degradare militară, persoanei în cauză nu i se puteau refuza drepturile de care bucura. Totuşi, nu este de înţeles cum de, faptul că o persoană condamnată definitiv de statul român, nu a fost încă degradată din gradurile militate. În altă ordine de idei, aceiași oficiali menționează faptul că la înmormântare nu a participat niciun reprezentant al conducerii Jandarmeriei Române Cluj:

„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la ceremonia de înmormântare care a avut loc vineri, 6 noiembrie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Cluj face următoarele precizări:

În conformitate cu O.M.A.I nr.64 din 2014, cadrele militare ale M.A.I. au dreptul, la cererea familiei, la o ceremonie de înmormântare cu onoruri militare.

În condiţiile în care nu a existat o măsură complementară de degradare militară, persoana la care se face referire avea dreptul la onoruri militare.

Facem totodată precizarea că la respectiva înmormântare nu a participat niciun reprezentant al conducerii instituţiei noastre”. se arată în comunicatul emis către presă de autoritățile din cadrul Jandarmeriei Române Cluj.

Mihai Demetriade a făcut publică informaţia

Consilier superior în cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor a scris într-o postare pe o reţea de socializare faptul ca Ioan D. Gocan, colonel în cadrul Jandarmeriei Române a fost înmormântat cu onoruri militare în pofida faptului că, pe numele său, o instanţă din România a emis o decizie oficială prin care se arata colaborarea acestuia cu Securitatea din perioada comunistă, catalogând faptele făcute de acesta în perioadă mai sus menţionată ca fiind fapte care încalcă legislaţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Același consilier superior povestește cum la înmormântarea securistului dovedit de instanțele din România s-au tras salve de pușcă, tricolorul în vânt:

„La înmormântarea colonelului Ioan D. Gocan, jandarmii au pus în scenă onoruri militare, salve de puşcă, tricolorul în vânt, legitimându-se, prin asta, fostele lui fapte de arme”. El a postat, cu această ocazie, şi un document care atestă faptul că fostul ofiţer superior de Securitate a fost condamnat oficial de statul român. O copie a sentinţei civile, definitivă şi irevocabilă, explică motivele pentru care fostul colonel Ioan Gocan a fost condamnat. a menționat, pe o pagină de socializare, Mihai Demetriade, consilier superior în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor – CNSAS





Comentarii
Adauga un comentariu