Local

Un sofer beat a sarit cu masina peste rondul din Pacurari

Publicat: 15 ian. 2012
1

Sambata noaptea, un tanar din Suceava, care conducea un autoturism marca Land Rover, a sarit, pur si simplu, cu masina peste rondul din Pacurari. Vasile H., in varsta de 31 ani, se deplasa dinspre Pacurari spre Valea Lupului. Politistii sositi la fata locului au constatat ca soferul duhnea a alcool. El a fost dus de agenti la Centrul de Trauma si Toxicologie din Copou pentru recoltarea probelor biologice. Rezultatele au evidentiat o alcoolemie de 2,83 la mie, valoare care depaseste pragul comei. Cand politistii au ajuns la locul accidentului, Vasile H. era foarte mirat de faptul ca avea pana la toate rotile autoturismului Land Rover. Din cauza consumului exagerat de alcool, soferul a pierdut controlul volanului si a intrat direct in sensul giratoriu. Accidentul nu s-a soldat cu victime, in urma impactului rezultand doar avarierea in proportie de 30 la suta a autoturismului. Un echipaj al Politiei Rutiere a efectuat masuratorile si a incercat sa-l testeze alcoolscopic pe sofer. Acesta a refuzat de mai multe ori sa sufle in fiola. In cauza s-a intocmit dosar penal.





Adauga un comentariu