Titlurile zilei

Un șofer beat mangă și fără permis a scăpat de pușcărie după ce era să omoare doi copii! Judecătorii nu au avut ce să facă din cauza unei chichițe legislative!

Publicat: 19 sept. 2020

Un accident grav a avut loc pe o stradă din județul Iași! În urma impactului, doi copii, o fată de 16 ani și un băiețel de 8 ani, au ajuns la spital cu diverse leziuni. Magistrații din cadrul Judecătoriei Hârlău au dispus condamnarea șoferului, Dan Iulian Gherman, care a scăpat totuși de pușcărie

Accident rutier cu victimă, pe o șosea din Iași! În urma impactului, o persoană a ajuns la spital! După producerea accidentului, un șofer a fost trimis în judecată, iar, acum, acesta a fost condamnat la prima instanță.
Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Hârlău l-au condamnat pe Dan Iulian Gherman (41 de ani) la un an de închisoare, cu suspendare, pentru vătămare corporală din culpă. Pe lângă pedeapsa aplicată muncitorului în construcții în Marea Britanie, judecătorii au mai decis și obligarea acestuia la plata sumei totale de 11.100 de lei, drept daune morale și materiale către părțile civile. Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

Dan Iulian Gherman, acuzat de producerea unui accident rutier grav. Victime – doi copii!

Procesul lui Dan Iulian Gherman a început pe 10 martie 2020.

„Pe 24 martie 2019, la ora 20:10, inculpatul a condus, fără a fi posesor de permis de conducere românesc valabil, având o îmbibație alcoolică peste limita legală, autoturismul marca Ford, proprietatea numitului F.C., autoturism pe care l-a luat din curtea acestuia, profitând de lipsa de atenție a proprietarului, pe un teren extravilan din satul Belcești, aflat în apropierea locuinței familiei M., drum ce este catalogat drept cale de acces între cele două locuințe menționate anterior, fără a fi amenajat pentru traficul pietonal, împrejurare în care a pierdut controlul asupra direcției, accidentând pe minorii A.M., în vârstă de 16 ani, aceasta suferind leziuni traumatice care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, și I.M., în vârstă de 8 ani, care a suferit leziuni traumatice care au necesitat 75-80 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, au precizat procurorii.

Aceștia au mai menționat că s-a dispus clasarea cauzei pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului, întrucât vehiculul nu a fost condus pe un drum public.

Copiii accidentați, duși la spitalele din Iași pentru îngrijiri de urgență

În urma impactului, la fața locului au venit echipaje medicale, care au preluat cei doi copii și i-au transportat la spitalele din Iași, respectiv la „Sfântul Spiridon”, „Prof.dr. Nicolae Oblu” și „Sfânta Maria”. Adolescenta de 16 ani a povestit cum se juca împreună cu frățiorul ei, când mașina condusă de Dan Iulian Gherman i-a aroșat piciorul drept, iar, pe fratele ei, l-a lovit în zona capului și la piciorul stâng.
De altfel, medicii au constatat că băiețelul și-a pierdut cunoștința, suferind o contuzie toraco-abdominală, o plagă contuză, o fractură deschisă la treimea medie a tibiei stângi. De asemenea, adolescenta a suferit un traumatism cranio-cerebral, un traumatism vertebral cervical amielic, o contuzie de hemitorace stâng, o contuzie la coapsa stângă, excoriații multiple.

„Nu-mi amintesc nimic din cauza băuturii!”

La audierile din instanță, Dan Iulian Gherman a declarat că nu știe ce s-a întâmplat, pentru că era prea beat ca să-și mai aducă aminte. Pe 24 martie, Gherman a mers cu doi consăteni pentru ca unul dintre aceștia să-și cumpere o butelie cu gaz pentru aragaz. Cei trei au urcat în mașina lui F.C. și au plecat să ia butelia din localitatea Osoi. La întoarcere, cei trei au coborât, iar proprietarul mașinii l-a ajutat pe consătean să-și care butelia acasă. Ulterior, aceștia au mers la un magazin pentru a cumpăra ceva de-ale gurii. După ce s-au dat jos din mașină, iar proprietarul vehiculului, F.C., se îndrepta cu sacoșele spre casă, Dan Iulian Gherman a profitat de moment și de faptul că rămăseseră cheile mașinii în contact, urcându-se la volanul mașinii.

„Inculpatul a lovit mașina de zidul casei, de niște plase de gard, iar F.C., proprietarul mașinii, a urcat în fugă în mașină, pentru a o opri, însă aceasta a intrat într-un șanț. Am văzut doar că niște copii se jucau cu bicicleta la câțiva metri distanță. Eu, personal, nu am văzut când mașina a lovit copiii, ci doar am auzit-o pe mama acestora strigând. Inculpatul era vizibil în stare de ebrietate”, a declarat un martor al teribilului accident. Același lucru a fost susținut și de proprietarul autoturismului. „Nu am văzut când mașina a lovit copiii, deoarece m-am panicat. Am auzit-o pe mama copiilor strigând. Apoi, când a venit Ambulanța, am văzut un copil sângerând la un picior. Inculpatul avea o viteză mare după ce a urcat la volan”, a spus F.C.

„Am băut 4 litri de bere și 50 ml de țuică… Nu-mi amintesc când i-am lovit pe copii!”

La scurt timp de la producerea accidentului, un echipaj de Poliție a demarat cercetările. Oamenii legii au constatat că Dan Iulian Gherman avea o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Potrivit anchetatorilor, individul avea o alcoolemie de 1,73 grame la mie alcool pur în sânge, la prima probă recoltată, respectiv 1,55 grame la mie alcool pur în sânge la proba a doua.
La audierile inițiale, individul a susținut că i-a văzut pe copii, apoi a afirmat că, de fapt, nu a simțit când a dat peste ei.

„La urmărirea penală, inculpatul a declarat că a observat doi copii, unul din ei fiind pe o bicicletă și că cei doi copii s-au speriat la vederea autoturismului la volanul căruia se afla, astfel că cel aflat pe bicicletă a intrat într-un cămin de colectare a apei, din beton, accidentându-se. În cursul judecății, inculpatul a arătat că nu a văzut copiii când a urcat la volan. Inculpatul a relatat în mod constant că nu a simțit când i-a lovit pe cei doi copii, nu își amintește, fiind noapte (ora 20:10) și aflându-se într-o stare avansată de ebrietate”, au menționat magistrații.

Pe de altă parte, individul a recunoscut că băuse acasă.

„Pe 24 martie 2019, în intervalul orar 8:30-16:30, am băut singur, acasă, 4 litri de bere blondă, marca Timișoreana, și 50 de mililitri de țuică de prune, fără să mănânc. Nu am permis de conducere, ci doar un permis provizoriu, emis de autoritățile britanice (acel permis nu-i conferă dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice decât pe teritoriul britanic și doar însoțit de o persoană care are carnet de cel puțin trei ani)”, a declarat Dan Iulian Gherman.





Adauga un comentariu