News Flash:

Un strigat de ajutor

26 Februarie 2001
1421 Vizualizari | 0 Comentarii
Renegata pentru ca a ramas insarcinata

•La cei 25 de ani, Eugenia a infruntat aproape toate valtorile vietii

Copilaria si adolescenta Eugeniei Gavrilescu nu au fost din cele mai fericite. Un tata pe care nu l-a cunoscut decat foarte putin, o mama preocupata mai mult de divort, doi frati cu care nu prea se intelege, un prieten care o lasa insarcinata si nu-si recunoaste copilul. La cei 25 de ani, Eugenia a trecut prin toate valtorile vietii. A indurat si foametea, si lipsa unui loc de munca, si lipsa banilor si, mai ales, lipsa dragostei parintesti.

Eugenia Gavrilescu este din Iasi si are un baietel de doi ani, Radu. Dupa ce a absolvit cursurile unui liceu iesean, fata a avut un prieten pe nume Mihai. Desi avea o mama care ar fi putut sa o sfatuiasca ce e bine si ce e rau, ea s-a aruncat in bratele primului ei prieten, Mihai, fara sa stie prea multe despre o relatie cu un baiat. "Cu mama nu am discutat niciodata despre baieti. Am facut si eu ce am auzit in dreapta si-n stanga. Imediat cand mi s-au aprins calcaile dupa Mihai, am crezut ca l-am apucat pe Dumnezeu de picior", ne-a declarat tanara mama.
Cu sotul mamei nu se putea discuta, deoarece fetei ii era tata vitreg si mai tot timpul era beat. Dupa un an de convietuire langa Eugenia, Mihai o paraseste fara nici un motiv. Ea spune ca, timp de cinci luni, nu a stiut ca este insarcinata, neavand nici un simptom din cele caracteristice gravidelor. Abia in luna a cincea a inceput sa se mire ca ii creste burta. Nimeni din familie nu banuia nimic. Dupa un control la medicul ginecolog, Eugenia a aflat ca este insarcinata. Cu inima franta de teama, fata l-a cautat pe Mihai si i-a marturisit ca este gravida. Vestea a cazut ca un trasnet asupra lui Mihai. I-a oferit cateva sute de mii de lei pentru a face avort. Era prea tarziu. Vazand ca nu are alta scapare, el i-a spus Eugeniei ca nu recunoaste ca este copilul lui. Din acea zi, fata nu l-a mai vazut pe Mihai. A aflat mai tarziu, din intamplare, ca a plecat sa-si satisfaca stagiul militar. Necazurile abia acum isi aratau coltii. Ce vor spune parintii cand vor afla ca fiica lor este insarcinata, iar baiatul pe care l-a indragit si l-a iubit nu recunoaste rodul dragostei lor? Sarcina crestea si nu mai putea fi mult timp ascunsa. Intr-una din zile, cand nu era acasa decat mama, Eugenia i-a spus ca este insarcinata. Ramasa muta de uimire, mama a gasit imediat un mijloc de a scapa de fata si viitorul nepot, alungand-o, pur si simplu, de acasa. Insarcinata in opt luni, cu lacrimi amare in ochi, Eugenia s-a trezit deodata singura pe lume. Nu avea nici macar un umar pe care sa-si verse amarul si lacrimile. Ziua umbla pe strazi, iar noaptea se cuibarea in scara vreunui bloc. Cand i-a venit sorocul, a mers la maternitate. A nascut un baietel - Radu - pe care l-a botezat o ruda a mamei. Cat a stat in spital, a cautat pe toate caile sa fie internata intr-un centru maternal. In sfarsit, dupa multe saptamani de asteptare, a fost internata intr-un astfel de centru. Si-a gasit de lucru la o brutarie din oras si a plecat, impreuna cu Radu, la un camin de nefamilisti din cartierul Bularga. In camin nu a putut sta prea mult, deoarece erau altii care doreau sa-i ia locul. Cosmarul revenea. Cu odorul in brate, Eugenia a ajuns din nou in strada. Copilul a fost incredintat unei fundatii, iar ea dormea, din nou, in scara blocurilor. "Nu puteam dormi cu baietelul in frig. Cele mai grele clipe din viata mea au fost acelea in care stiam ca vine noaptea si trebuie sa dorm in scara blocurilor. Nu dormeam, pentru ca imi era o frica cumplita. Mi se parea ca aud voci, ca sunt urmarita la tot pasul. Nu voi uita niciodata acele clipe", ne-a povestit Eugenia.
Cat a stat la camin, mama fetei a venit doar de doua ori sa-si vada nepotul. Pentru ca lipsise de la serviciu, Eugenia a ramas fara loc de munca. Nu s-a dat batuta si a inceput iar sa-si caute de lucru, gasindu-si loc tot la o brutarie. Apoi, a inceput sa-si caute o gazda. Cautand la anunturile de mica publicitate, ea se muta la familia unui preot. Pentru a nu neglija copilul, deoarece lucra 12 ore pe zi, tanara mama il inscrie la o cresa. Vinerea, dupa-amiaza, trebuia sa-si ia copilul acasa, fiind nevoita sa lipseasca de la serviciu trei zile, ceea ce nu-i interesa pe patronii brutariilor. In asemenea conditii, fata isi pierde si al doilea loc de munca.
Nu se descurajeaza si isi cauta un alt serviciu. Este angajata la brutaria Pati Pan din Copou. Nu putea sta cu mainile in san stiind ca are de platit 800.000 de lei pentru chirie, la aceasta adaugandu-se hrana si hainutele copilului. La 1 februarie a.c. incepe munca in aceasta unitate, dar dupa doua zile este mutata la brutaria "Sf. Ana" din incinta Bisericii "Varlaam".
Sefa de tura a unitatii a lucrat mai mult timp la Pangran si Eugenia o acuza ca este hoata. Aceste vorbe au deranjat-o foarte mult pe sefa, iar Eugenia s-a trezit amenintata ca va fi data afara. "Ceea ce i-am spus sefei de tura a ajuns si la urechile patronului, domnul Sebi. Bineinteles ca mi s-a spus sa plec acasa. In nenumarate randuri i-am cerut patronului sa-mi dea banii pentru cele opt zile cat lucrasem la brutaria lui. Eram disperata. Imi trebuiau bani pentru a plati chiria, deoarece nu mai vroiam sa locuiesc iar in strada. Cand am vorbit ultima oara la telefon cu domnul Sebi mi-a spus sa vin la serviciu, altfel imi sparge fata. M-am prezentat la serviciu pe data de 24 februarie si, cand m-a vazut, patronul mi-a spus sa plec acasa. Nu vreau decat sa-mi plateasca zilele lucrate la el", a incheiat Eugenia Gavrilescu.
Cu speranta in suflet, Eugenia cauta inca un alt loc de munca pentru a-si putea creste si educa baietelul. Ea crede ca nu-si va gasi niciodata un sot, deoarece nu este convinsa ca un alt barbat ii va accepta si copilul.
Casandra STAVARACHE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1507 (s) | 22 queries | Mysql time :0.036537 (s)