Actualitate

Un tânăr a murit de COVID-19 chiar în ziua în care soția sa a născut

Publicat: 23 oct. 2021
Din nefericire, salvatorii nu au mai putut face nimic pentru cei doi copii aflaţi în interiorul casei

Un tânăr bolnav de COVID a murit la Spitalul Județean Pitești chiar în ziua în care soția sa a născut. În ziua în care i se îndeplinea, poate, cel mai mare vis, soția lui aducea pe lume o minune, el a fost intubat și nu a apucat să afle că e tată, a povestit reprezentanta spitalului.

Tragedia le-a impresionat pe cadrele medicale din Pitești.

„Scriu aceste rânduri îndeosebi pentru cei care încă nu cred în COVID. Vă dau un singur exemplu, al unui tânăr care a ajuns târziu la spital. Foarte târziu. În ziua în care i se îndeplinea, poate, cel mai mare vis, soția lui aducea pe lume o minune, el a fost intubat. Nu a apucat să afle că e tată. Noaptea trecută a murit. Am plâns. Am plâns ca pentru fratele meu, tatăl meu, oamenii mei cei mai dragi. Plâng și acum”, a povestit, pe Facebook, purtătorul de cuvânt la Spitalul Județean de Urgență Pitești, Cristina Mihaela Cazacu.

Reprezentanta spitalului mai spune că medicii nu mai fac față numărului mare de persoane infectate.

„Când vezi că orice sacrificiu e în zadar, renunți și tu, un munte de speranță, să mai crezi. Mor oameni. Mulți sunt tineri, n-au apucat să ajungă la jumătatea drumului. Medicii sunt neputincioși să-i salveze, în ciuda tuturor eforturilor… Nu am crezut că vom ajunge aici, atât de departe. Nu am crezut că noi, românii, vom fi atât de nepăsători. Destrăbălarea e la cote maxime, indiferent de oră, indiferent de consecințe. V-aș lua o zi în Secția ATI, să vedeți prețul dezmățului. Mă opresc. Vă doresc ce vreau și pentru mine, să nu mai primesc, dar să nu mi se ia nimic din ce am”, a mai spus Cristina Mihaela Cazacu.

Potrivit raportării de vineri, în 24 de ore, în România au fost înregistrate peste 15.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 448 de pacienți au murit. 1.848 persoane erau internate la ATI.





Adauga un comentariu