Titlurile zilei

Un tânăr student a pus pe picioare o afacere inedită în centrul Iașului. Vinde sarmale la cornet. Oamenii i-au luat cu asalt magazinul

Publicat: 24 sept. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Un tânăr student a pus pe picioare o afacere inedită în centrul Iașului. Vinde sarmale la cornet. Oamenii i-au luat cu asalt magazinul
Un student din oraș a pus pe picioare o afacere nouă în centrul Iașului. Tânărul s-a apucat să vândă sarmale la cornet

Afacere inedită în centrul Iașului. Un tânăr student vinde de ceva vreme sarmale la cornet, afacere care a început să prindă printre ieșeni. Emilian Popa a decis să deschidă o afacere inedită cu produse naturale în centrul orașului, printre plăcinte, cozonaci și sărățele. Noul concept a ajuns să fie tot mai căutat în municipiu

Un nou concept de afacere a apărut în municipiul Iași. Totul a plecat de la o idee pe care un tânăr din Iași s-a gândit să o aplice și în orașul său natal. Emilian Popa a învățat ce înseamnă administrarea unei afaceri încă de pe băncile facultății. A pornit afacerea cu plăcinte, mai exact „Plăcintele Domnești”, în urmă cu patru ani. Recent, pe data de 21 februarie 2021, a obținut o finanțare nerambursabilă, prin programul „Start Up Nation”, în valoare de 40.000 de euro, bani care l-au ajutat să deschidă o ciocolaterie, „Emilio Chocolaterie”. Însă nu s-a oprit aici. În urmă cu o săptămână, acesta a început să vândă un produs mai rar întâlnit în acest tip de magazin. Este vorba despre sarmale, și nu orice fel de sarmale, ci tocmai la cornet. O altă afacere demarată prin programul „Start Up Nation” aparține unei familii ce comercializează sucuri naturale.

Cum au apărut sarmalele la cornet în centrul Iașului?

Inițial, ideea de sarmale la cornet a fost a unei firme din județul Vaslui care vindea produsul într-un cornet normal de înghețată. În schimb, cornetul de înghetață, în viziunea lui Emilian Popa, nu era tocmai potrivit pentru asemenea preparat tradițional. A investit și a cumpărat o linie de producție pentru cornete din pâine în care să pună sarmalele.

„Cornetul comestibil se îmbibă în sosul de la sarmale și devine o garnitură perfectă”, a arătat Emilian Popa.

Sarmalele sunt preparate de gospodine după o rețetă autentică, din carne de porc, carne de vită sau din amestec de carne de porc cu vită, dar au și sarmale vegane pentru cei care nu consumă carne sau țin post. Magazinul se găsește în spatele Halei Centrale din municipiul Iași.
Toate produsele necesare pentru prepararea sarmalelor sunt naturale și procurate de la producători locali sau din piețele orașului.

„Lucrăm cu producătorii locali autorizați pentru carne și verdețuri, încercăm să-i ajutam”, a mai spus patronul afacerii din centrul Iașului.

Singurul produs folosit la sarmale care nu provine din Iași, ci de la Botoșani, este smântâna. După spusele lui Emilian Popa, smântâna este foarte importantă, pentru că trebuie sa fie grasă, să fie lichidă, să curgă peste sarmale.

Primarul Mihai Chirica a apelat la afacerea tânărului ieșean

Pe lângă sarmale, administratorul magazinului se laudă și cu „zărbușca”, o ciorbă de legume, dar la care, în loc de apă, se folosește zer de vacă sau de oaie.

„Noi, aici, la «Cinci Sarmale», folosim doar zer de vacă, pentru că nu toată lumea mănâncă zer de oaie, din cauza mirosului”, a mai spus tânărul ieșean.

Plăcintele moldovenești sunt și ele de mai multe tipuri. În funcție de sezon, facem plăcinte cu carne, ciuperci, brânză telemea, brânză dulce, varză, vișine, măr și alte fructe de sezon. Afacerea cu plăcinte moldovenești a pornit în urmă cu patru ani, mai exact în anul 2017. Ulterior, pe data de 21 februarie 2021, administratorul a decis să deschidă o cofetărie, însă din cauza concurenței mari de pe piață a renunțat la idee și s-a axat doar pe un singur produs, căpșuni învelite în ciocolată. Nu a fost o decizie rea, deoarece afacerea cu căpșuni „Emilio Chocolaterie” s-a bucurat de succes, fiind căutați și de primarul Iașului, pentru care au pregătit un tort format din căpșuni învelite în ciocolată. O altă afacere pornită recent în Iași de un tânăr antreprenor ține de livrarea de mâncare bio către marile corporații din Iași și nu numai.

Afacerea se poate extinde în tot Iașul

Tânărul antreprenor a spus și că vrea să se extindă în cartierele din oraș cu afacerea sa.

„Vrem să deschidem puncte mici în fiecare cartier din Iași, dar mai întâi să se așeze puțin brand-ul și să vedem interesul clienților”, a mai spus Emilian Popa.

Acest plan nu este de neatins, deoarece clienții sunt destui și prezintă interes mai ales pentru cel mai nou produs al lor, care dă si numele actual al magazinului „Cinci sarmale”. Clienții vin și cumpără sarmale la cornet pentru că, susțin ei, s-au săturat de pizza și shaorma, preferă să mănânce ceva mai tradițional, iar dacă nu reușesc să ajungă în magazin, reprezentanții acestuia fac si livrări la domiciliu. În magazin se mai pot găsi și alte produse naturale de la diferiți producători locali, cum ar fi: vinuri, sirop de cătină, suc de mere 100 la sută natural, ceaiuri, tincturi si creme.

 

Adauga un comentariu