Eveniment-Social

Un tata alcoolic a vrut sa-si bage fiica in frigider. Marturii incredibile rostite de pe patul de spital – GALERIE FOTO, VIDEO

Publicat: 09 iun. 2015

@  O gheara fioroasa te zgaraie pana in adancul sufletului indata ce asculti destinul acestei tinere @ Povesti impresionante se ascund printre lacrimile reci ce se preling din ochii tulburi de suferinta

La cativa kilometri de Iasi, imediat dupa ce intri in comuna Bivolari, exista un loc in care povestile nu par a avea sfarsit. Acolo, dupa ce treci de poarta grea de fier, o lume noua incepe sa se formeze in jurul tau. Printre sutele de trandafiri si zecile de pomi ale caror fructe asteapta sa se coaca, se zareste o cladire cu un bogat trecut istoric. Totul a inceput in târgul Bivolari, pe 11 iunie 1881, când Prefectura Judetului Iasi a aprobat decizia Consiliului Comunal Bivolari si a autorizat pe acesta sa primeasca donatia unei bucati de teren de la un localnic, Ion Luca Ciobanu, în scopul de a se cladi pe acel loc un spital.

Constructia spitalului s-a facut din bugetul Prefecturii Judetului Iasi si a durat între anii 1881 si 1882. Avea doua cladiri, una pentru spital, iar alta pentru locuinta medicului, care exista si acum. Ambele erau zidite de caramida pe temelie de piatra, acoperite cu sindrila. Cladirea spitalului avea un foisor de zid, ce servea ca magazie pentru efectivele bolnavilor si doua saloane a câte sase paturi, unul pentru barbati si altul pentru femei. În februarie 1912, în cladirea spitalului izbucneste un violent incendiu de la cosul bucatariei, iar reconstructia a început în anul 1913, cu un nou proiect care a îmbunatatit si marit cladirea. Asa a functionat spitalul pana in anul 1973, cand a fost adaugata o aripa noua spitalului, cu o capacitate de zece saloane, spitalul functionând ca sectie exterioara a Spitalului Clinic Nr. 2 Iasi pâna la finele anului 1975. Apoi, de la 1 ianuarie 1992, spitalul a fost restructurat prin reducerea numarului de paturi de la 121 la 50. În anul 2007, prin Hotarârea Consiliului Local al Comunei Bivolari, se aproba trecerea din patrimoniul public si privat al comunei Bivolari în patrimoniul Consiliului Judetean Iasi a bunurilor care se afla în inventarul Unitatii Medico-Sociale Bivolari. Pe urma, in anul 2009, Unitatea Medico-Sociala Sculeni este desfiintata ca urmare a Hotarârii Consiliului Judetean Iasi, urmând ca beneficiarii sa fie transferati catre centrul Bivolari, acesta marindu-si capacitatea la 60 de paturi, capacitate la care functioneaza si astazi.

O familie mare s-a format indata ce cuvintele au depasit granitele emotiilor

Acum, in Unitatea Medico-Sociala Bivolari, traiesc 58 de suflete unite de acelasi destin cumplit. Toate aceste persoane au avut o casa, o familie si o viata normala pana cand soarta a decis sa faca o schimbare radicala. Femei si barbati, incruntati de ani sau de suferinta, fac astazi parte din colectivul centrului. Angajatii care zilnic le acorda sprijin medical si sufletesc celor internati in acest centru, le-au devenit copii, nepoti sau chiar parinti. Demult grijile au fost inlocuite de amintiri, iar speranta unei familii reale a fost data uitarii. Cele 58 de persoane care sunt astazi internate in centru au povesti de viata diferite, insa acum au ajuns sa fie unite de suferinta si de dor. La multi dintre pacienti nu a venit nimeni de cand sunt internati si nu mai stiu nimic despre familie. Indata ochii se inunda de lacrimi cand isi amintesc de copiii sau de nepotii care i-au dat uitarii.

 Reporterii BUNA ZIUA IASI au gasit-o in centru pe doamna Ileana Macarie, o femeie trecuta demult de prima tinerete care acum isi petrece timpul cufundata intre romane. A avut o meserie demna, cu multe satisfactii, insa acum totul s-a transformat intr-o veche amintire. Doamna Ileana a fost educatoare, o educatoare care a stiut sa treaca pragul zeci de generatii de copii. Le-a pus pixul in mana si i-a invatat cu tot dragul ce este bine si ce este rau. Intrebata de catre reporteri daca vreunul dintre invataceii sai a vizitat-o, a zambit timid si a raspuns „nu”. Un raspuns dureros, pierdut printre lacrimi. Discutia a continuat cu toate ca emotiile o copleseau. De fapt, batrana ascundea in suflet un dor imens, despre care ii este foarte greu sa vorbeasca. De aproape 20 de ani, a divortat de sotul ei pentru ca acesta se pregatea de nunta. Barbatul cu care Ileana a facut un baiat se pregatea sa ia de sotie o fata de varsta apropiata fiului lor. Aceasta a fost prima palma pe care viata i-a dat-o Ilenei, apoi au urmat altele. Baiatul ei, un copil educat si iubit, a terminat Facultatea de Drept si a devenit jurist. Pentru ca profesia aleasa a devenit in scurt timp meserie, copilul devenit barbat a ales sa plece departe de tara, in Franta. De aproape zece ani, fiul plecat departe nu a mai cautat-o. Cea mai mare durere a femeii nu este indiferenta fiului sau, ci faptul ca ea, ca mama, nu stie nimic despre el. „De zece ani nu mai stiu nimic despre fiul meu. Nu stiu decat ca este plecat in Franta. Nu m-a cautat, nu stiu daca este bine, daca este casatorit sau daca are vreun copil. Aici in centru stau, citesc si ma lupt cu boala”, sustine Ileana Macarie. Munca de o viata, sutele de copii care au invatat primele lucruri elementare de la doamna educatoare si destinul propriului fiu nu mai sunt decat o amintire a unei vieti trecute. Acum, la centru, batrana are o viata noua, de care este multumita. Spune ca este bucuroasa de atentia si de tratamentul pe care il primeste de la personalul centrului.

Tatal in loc sa-i fie un exemplu i-a devenit calau

Colega de salon a doamnei educatoare este o femeie de numai 31 de ani. Pe chipul tinerei se regasesc urmele unei copilarii cumplite, in care violenta era pe primul plan. Tatal Alinei a batut-o inainte sa se nasca. De fapt, cat mama tinerei a purtat-o in pantec, frecvent era calcata in picioare de catre sotul sau. Obiceiurile au continuat si dupa ce fetita s-a nascut. Cu vocea tremuranda si cu chipul palid de teama, Alina a povestit cel mai groaznic moment prin care a trecut in copilarie. Tatal ei, un alcoolic vilolent, a vrut sa-i puna trupul crud la incercare. A luat-o in brate si a vrut sa o bage in frigider, sa vada cat rezista. Un eveniment mult prea grotesc i-a marcat copilaria. Din fericire, micuta a scapat din mainile tatalui innebunit de aburii alcoolului, salvata de o matusa. Chiar daca planul tatalui din fericire a esuat, bataile au fost la ordinea zilei pentru Alina. Din cauza loviturilor incasate s-a imbolnavit.

„Cand eram mica, tata m-a batut. A vrut sa ma bage in frigider, mi-a dat in cap, am trecut prin multe. Am fost operata de doua ori pe creier si ar trebui sa ma mai operez o data pentru ca mai am o tumora de 2,5 milimetri”, sustine Alina. Tanara nu vede aproape deloc, insa din mainile ei ies lucruri minunate. Din furtunurile de perfuzii impleteste cruciulite pe care le da in dar bolnavilor din centru. La fel ca fosta educatoare si ca toti cei ce stau in centru, se simte bine, chiar daca la patul ei singurii care vin sa o intrebe ce face sunt doctorii si asistentele. Odata ce inchizi portile centrului din Bivolari, incui sentimentele si secretele pe care oamenii nimanui le vor purta in suflete pana cand vor clipi pentru ultima data pe unul dintre paturile albe.





Comentarii
  • Savine, n-am mai citit o ineptie ca a ta, „gheara fioroasa care te zgarie” ghici unde, in adancul sufletului…
    Du-te, ba nene, la scoala, chiar crezi ca scrii pentru prosti?

Adauga un comentariu