News Flash:

Un tip cu staif

20 Noiembrie 2005
1031 Vizualizari | 0 Comentarii
Cine este tipul cu staif? Daca intrebarea s-ar da pe un post de radio cu larga audienta si raspunsul nu ar costa decat tariful telefonic normal, multe mii de romani ar raspunde la unison: un tip cu staif este Eugen Nicolaescu. Fost inalt demnitar la Finante pe vreme cabinetului Isarescu, mai apoi purtator de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu si-a construit cu rabdare o imagine publica de invidiat. Mereu elegant, mereu zambitor, mereu manierat, navigator iscusit prin meandrele politicii partidului prin care face parte, domnul Nicolaescu a devenit de curand si ministru al Sanatatii in urma naufragiului rasunator al colegului sau de partid, predecesor la carma sus-numitului minister, doctorul Mircea Cinteza. Un ministru nou trebuie sa vina cu ceva nou. Daca nu, macar cu ceva vechi, dar uitat. Asa ca Eugen Nicolaescu, economist de felul sau, a venit cu o teorie privind managementul sistemului sanitar. "Daca eu, economistul, am fost preferat in locul unui doctor la conducerea Sanatatii romanesti, inseamna ca asa se cade", a cugetat noul ministru. Dupa care si-a extins cugetarea. Si-a spus Eugen Nicolaescu: "Si spitalele ar fi mult mai bine conduse de un economist decat de un doctor. Sa lasam doctorii sa opereze, sa asculte cu stetoscopul, sa ia pulsul, sa prescrie prafuri, picaturi si pilule. In nici un caz, nici in ruptul capului, un doctor la carma spitalelor!" "Un doctor nu ar face decat sa incurce locul degeaba intr-un fotoliu de director de spital", si-a continuat ministru profunda gandire. Dupa care, a chemat presa sa-i auda, comenteze si mediatizeze punctul de vedere. Lasand la o parte faptul ca o asemenea parere are un caracter neconstitutional, fiind de la o posta discriminatorie, trecand delicat peste parerea domnului ministru privind privatizarea partiala a spitalelor (!?), trecand in sfarsit peste exemplele ilustre de mari doctori care au fost in acelasi timp si exceptionali conducatori de unitati spitalicesti, as dori sa povestesc doar o intamplare adevarata, cu un economist care conducea un colos sanitar din capitala. Asadar: intr-o zi, la domnul director in cauza - economist si nu doctor care va sa zica - vine in vizita nu un arab sa-l vanda pe El Zorab ci un mare distribuitor in domeniul sanatatii. Stau cei doi, amical, la o cafea. Distribuitorul scoate din maneca o oferta kilometrica si i-o pune in fata economistului-director-de-spital. Se uita atent directorul, si pufneste. Distribuitorul, ingrijorat, il intreaba: sunt cumva prea mari preturile? "Ba pe naiba mari!" raspunde directorul. "Mai pune mata 30% peste si stam de vorba! Sunt prea multe maini intinse. Oare ce poti mata sa mai dai cui trebuie din mizeria asta, ca sa te prefere cineva?" M-am gandit sa-i comunic cumva povestea asta, in totalitate adevarata, domnului ministru Nicolaescu. Apoi m-am razgandit. Era o poveste mult prea lipsita de eleganta, pentru un om cu staif. I-ar fi putut strica buna dispozitie, poate chiar o zi intreaga.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1573 (s) | 22 queries | Mysql time :0.026839 (s)