International

Un turc a depus plangere impotriva sotiei sale pentru ca il insulta pe Erdogan cand il vedea la televizor

Publicat: 22 feb. 2016
1

Exasperat sa isi auda sotia jignindu-l pe Recep Tayyip Erdogan la fiecare aparitie televizata, un sofer de camion din Turcia a depus plangere impotriva sotiei sale pentru insulta adusa presedintelui, a relatat luni ziarul pro-guvernamental Yeni Safak.

Ali D., 40 de ani, care se casatorise cu G.D in urma cu trei ani, ii cerea mereu sotiei sa nu il mai injure pe presedinte.

Enervata, aceasta ai-ar fi spus: „Inregistreaza-ma si depune plangere oficial”. Ceea ce acesta a facut, depunand la dosar inregistrari audio, ca probe, in fata justitiei din Izmir.

„Am tot avertizat-o, am intrebat-o de ce face asta. Presedintele nostru e bun si a facut lucruri bune pentru Turcia„, a spus Ali D., pentru Yeni Safak.

De cand a fost ales presedinte, in august 2014, Erdogan, criticat pentru deriva autoritara, a multiplicat plangerile in justitie pentru „insulte”, vizand de la oameni simpli pana la artisti si ziaristi.

„Chiar daca ar fi tatal meu cel care il injura pe presedinte, nu l-as ierta si as depune plangere”, ar fi spus Ali D.

Sotia soferului, in varsta de 38 de ani, s-a adresat si ea justitiei: pentru a cere divortul.





Adauga un comentariu