Titlurile zilei

Una dintre cele mai vechi companii din Iași a fost băgată în faliment! Rețeta prin care firma condusă de câțiva afaceriști țepari a ajuns la datorii de peste 20 de milioane de euro

Publicat: 22 ian. 2020

Compania care în urmă cu zece ani avea aproape 500 de angajați a atins un prag istoric al datoriilor. Producătorul de utilaje industriale a fost băgat în faliment și trebuie să achite peste 115 milioane de lei către instituțiile statului și mai multe companii private. Pentru a acoperi măcar o parte din datoriile uriașe, firma renunță la mai multe terenuri, clădiri și bunuri pe care le deține în toată țara. În spatele companiei Ubemar SA se află aceleași personaje din spatele grupului Nena

Una dintre primele companii înființate în Iași a atins un prag istoric al datoriilor. Ubemar SA, înființată încă din februarie 1991, a acumulat datorii de 115 milioane de lei, iar în aceste condiții, autoritățile fiscale încearcă să recupereze tot ce se mai poate din pierderile înregistrate. Astfel, după o perioadă intensă în care au avut mai multe procese în instanțele de judecată, sunt valorificate bunurile care aparțin companiei ieșene, fiind vorba mai ales despre terenuri, clădiri și mașini.

Firma a fost controlată vreme îndelungată de cunoscutul om de afaceri Răzvan Șindilaru, fondator al grupului NENA și lider într-o lojă masonică cu origini în Portugalia. Compania este controlată prin intermediul a doi apropiați ai lui Șindilaru, și anume Petru Vieru și Eduard Mihăilescu, cunoscuți în Iași pentru țepele date atât bugetului statului, cât și privaților.
După o scurtă perioadă în care s-a încercat reorganizarea companiei din cauza problemelor financiare, Ubemar SA Iași a intrat în faliment.

Bunurile firmei din Iași se află în toată țara

Pentru a acoperi din datoriile totale care au ajuns la 115.004.503 lei, au fost scoase la licitație publică bunurile care aparțin Ubemar SRL, firmă care a avut sediul în bulevardul Carol I nr. 3. Astfel, au fost scoase la vânzare mai multe autoturisme Ford și Daewoo la un preț pornind de la 2.800 lei bucata, module de expoziție din profile PVC cu geam termopan, terenuri intravilane și apartamente. Deși este din Iași, Ubemar deține cele mai multe imobile în municipiul Ploiești. La începutul lunii ianuarie 2020, cei de la Business Suport Solutions SRPL au anunțat că se va organiza o nouă licitație pentru vânzarea a 12 apartamente situate în cartierul Teleajen din Ploiești. Mai mult, au fost scoase inclusiv două terenuri, categoria de folosință intravilan, situate pe strada Pompelor. Terenul în suprafață de 3.285 mp este estimat la 206.110 lei.

Banii obținuți din vânzare urmează să revină către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, OMV Petrom, Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, Serviciul Public de Finanțe Ploiești, SC Mureș Hidraulic SRL, SC X-Oil Grup SRL, SC Ascendent Ubemar SRL Iași, SC Altcons SA și Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Conflict de interese în încercarea de reorganizare a companiei

Firma specializată în construcția de macarale și utilaje industriale, Ubemar, a fost controlată o vreme prin intermediul societății Computer House cu o pondere de 66,8 procente din acțiuni, AVAS cu circa 19 procente din acțiuni, de SIF Muntenia cu 8,5 la sută din acțiuni, restul ponderei fiind controlată de alți mici acționari. Acesta nu mai are activitate de producție de aproape 4 ani.
SC Ascendent Ubemar SRL Iași și SC Altcons SA, două dintre firmele care s-au înscris în tabelul preliminar al creanțelor pentru a primi bani din falimentul Ubemar SA, sunt controlate de apropiații lui Răzvan Șindilaru.

Astfel, prin firma SC Ascendent Ubemar SA, afaceriștii din spatele Nena SA încearcă să pună mâna pe suma de 2.440.200 lei, cu care s-au înscris în tabelul de la Tribunalul Sindic.

„În ceea ce privește planul de reorganizare, mai mulți creditori s-au aflat în conflict de interese, respectiv SC Ascendent Ubemar SA, SC General Consulting & Investment SRL, Trust Construcții SA, Eduard Mihăilescu, Irina Mihăilescu, Greta Berchea”, se arată în cererea depusă de Fisc referitoare la declanșarea falimentului Ubemar.

Printre cele mai importante companii controlate de foștii asociați din grupul Nena SA sunt Trust Construcții Iași, Mobimex SA Hârlău, Eurodesign SRL, SC Altcons, Ubemar SA sau Sc Ascendent Ubemar. Inclusiv la masa credală a SC Grup Nena SA s-au înscris numeroase firme controlate de același grup de afaceriști, și anume Eduard Mihăilescu și Petru Vieru.



loading...

Adauga un comentariu