National

Unde acţionează poliţiştii în civil şi ce sancţiuni riscă cei pe care îi prind fără mască

Publicat: 10 oct. 2020
politist in piata
politist

Tot mai mulţi poliţişti în civil sunt trimişi în locurile aglomerate – în special în pieţe, pentru ca romanii să poarte cu adevărat măştile de protecţie.

De altfel, premierul Ludovic Orban le-a cerut celor de la interne să crească numărul ofiţerilor şi subofiţerilor care patrulează. Asta, chiar dacă Avocatul Poporului crede că asemenea misiuni ar putea da naştere la abuzuri, sau înşelăciuni. Statutul poliţistului este însă foarte clar: poliţistul civil are obligaţia de a-şi declina identitatea şi de a prezenta legitimaţia de serviciu.

Pieţele rămân şi în această perioadă locurile cele mai populate, în care masca de protecţie este obligatorie. Şi totuşi, unii comercianţi şi clienţi ignora în continuare îndemnul autorităţilor. Pentru că masca purtată corect poate fi cea mai sigură metodă de a evita răspândirea coronavirusului, poliţiştii – în uniformă, dar mai ales îmbrăcaţi civil, încearcă să îi convingă pe oameni cu vorba bună.

„Bună ziua! De la Secţia 8 Poliţie sunt. Vă rog să purtaţi masca în mod corespunzător. /Am băut o gură de apă. /Am înţeles ce spuneţi, dar ar fi bine pentru sănătatea dvs. pe viitor dacă va mai găsim o să fiţi sancţionata contravenţional” este unul dintre dialogurile polițist-cetățean.

Polițist: „De ce nu purtați masca?

Cetățean: „Sunt de la ţară, acum mă duc şi îmi cumpăr.”

Din pricina numărului tot mai mare de îmbolnăviri, obligativitatea purtării măştii în astfel de zone trebuie respectată, nu doar în spaţiile închise, ci şi afară.

„E o problemă, mereu uit să o iau, fie de acasă, fie din maşină” se justifică altcineva.

Reporter: „Nu v-au abordat poliţiştii că nu purtaţi masca?
Cetățean: „Nu”.
Reporter: Știţi că aveţi obligaţia să purtaţi masca în piaţă.
Cetățean: „Nu sunt în piaţă, sunt pe margine”.

Poliţiştii au pus la dispoziţia cetăţenilor şi o linie telverde – 0 800 800 165, număr la care pot fi semnalate situaţii în care nu se respectă reglementările sau obligaţia de a purta masca de protecție. Mai mult, cei care filmează cu telefonul mobil, pot trimite clipurile pe whatsapp.

După implicarea poliţiştilor îmbrăcaţi civil în campania de prevenire, Avocatul Poporului i-a cerut explicaţii ministrului de interne. Renate Weber susţine că oamenii ar putea fi păcăliţi de falşi poliţişti, pentru a obţine avantaje.

Cei de la Interne susţin însă că cel puţin două legi din 2002 reglementează clar statutul poliţistului şi obligaţiile pe care le are, inclusiv atunci când nu poartă uniforma, deşi este în misiune oficială. Un poliţist îmbrăcat civil are obligaţia să se prezinte, să-şi spună gradul şi unitatea din care provine. Dar şi legitimaţia sau insigna.





Adauga un comentariu