Actualitate

Unghii cu gel – modele elegante la modă. Manichiuri diverse pentru orice ocazie

Publicat: 09 nov. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Unghii cu gel - modele elegante la modă. Manichiuri diverse pentru orice ocazie
Unghiile cu gel pot fi decorate cu diferite modele

Când vine vorba de unghii cu gel, indiferent ce modele am alege, acestea sunt mai rezistente decât oja normală sau unghiile naturale și pot fi decorate într-o manieră diversificată. În timp ce o ojă normală trebuie aplicată o dată la trei zile, unghiile cu gel pot rezista săptămâni întregi. Spre deosebire de unghiile naturale, cele făcute cu gel se rup foarte greu și oferă un aspect estetic mâinilor prin simetrie.

Desigur, unghiile cu gel au și dezavantaje. În primul rând, prin pilire, unghia naturală este afectată. De asemenea, gelul nu rezistă prea mult timp în apă și manichiura trebuie refăcută măcar o dată pe lună. Totodată, lumina lămpii speciale poate provoca îmbătrânirea prematură a mâinilor. Ca și în cazul celorlalte manichiuri, poți opta pentru modele de unghii cu forma pătrată, în formă de migdală, manichiură french etc.

Unghii cu gel – modele diverse

Chiar dacă unghiile lungi sunt cele mai populare în rândul doamnelor și domnișoarelor, poți opta pentru orice lungime dorești. Unghiile scurte sunt elegante, practice și ușor de întreținut. Unghiile cu gel vișinii denotă eleganță și feminitate. Pudra pentru unghii conferă unghiilor cu gel un aspect de oglindă, ideal pentru un eveniment special. Finisajul lucios oferă expresivitate unghiilor și unicitate manichiurii.

Așa stau lucrurile și în cazul portretelor desenate pe unghii, care atrag atenția și surprind privitorul. Prin fețe complete, buze sau ochi realizate în mod profesionist, unghiile tale devin adevărate opere de artă. Deoarece naturalețea este în tendințe, unghiile cu gel transparent sunt și ele în topul preferințelor. Aceste unghii oferă un aspect natural și pot fi decorate cu diverse tehnici de nail art pe toate unghiile, sau numai pe câteva.

Unghiile cu aspect de perlă sunt realizate cu ajutorul unui gel perlat pigmentat. Astfel, unghiile cu gel capătă un aspect metalic și sunt preferate mai ales de către mirese. Nu în ultimul rând, manichiura ta poate ieși în evidență cu ajutorul sticker-elor aplicate direct pe unghie. Printre cele mai des întâlnite modele se numără florile, stelele sau modelele minimaliste.

Manichiuri elegante pentru orice ocazie

Un model foarte elegant de unghii cu gel este manichiura Ruffian. Aceasta este elegantă, sofisticată și ușor de realizat. Combinația alb-vișiniu este potrivită pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Tehnica ombre este un alt stil de manichiură potrivită pentru unghiile vișinii. Tehnica ombre poate fi realizat folosing un burețel cosmetic, atât pe orizontală, cât și pe verticală. Trecerea de la o culoare la alta poate fi mai pronunțată sau mai subtilă.

Nici accesoriile și decorațiunile nu trebuie neglijate deoarece se potrivesc perfect atât pe culoarea vișinie, cât și pe altele. Un stil de manichiură cu adevărat spectaculoasă este cea mixtă, când fiecare unghie este decorată diferit. Manichiura V-Chervon este un stil franțuzesc, care capătă aspecte edgy prin V-ul exagerat pe vârful unghiei, care poate fi trasat cu ajutorul unei bucăți de bandă adezivă. Așadar, nu este neapărat nevoie să apelezi la profesioniști pentru o manichiură ieșită din tipare. Tot ce ai nevoie este încrederea în sine și un kit de nail art.

În altă ordine de idei, când vine vorba de unghii cu gel, sunt nenumărate modele dintre care doamnele și domnișoarele pot alege în funcție de gusturi și preferințe.

Adauga un comentariu