Sanatate

Unguent naturist pentru crăpături în colțul gurii. Remedii simple, din inima naturii

Publicat: 26 mai 2022
o femeie care arată cu degetul spre gură
Crăpăturile din colțul gurii poartă numele de zabaluta sau perles.

Te-ai săturat de variantele din comerț și ești în căutarea unui unguent naturist pentru crăpături în colțul gurii? Ai ajuns în locul potrivit! În articolul de astăzi, îți vom prezenta o listă cu cele mai simple și mai eficiente remedii naturiste, care te vor scăpa de senzația neplăcută.

Crăpăturile din colțul gurii poartă numele de zabaluta sau perles. Acestea sunt caracterizate de leziuni și inflamații dureroase, care se vindecă greu. Cauzele apariției crăpăturilor sunt carențele de vitamine și minerale din organism (deficienţa de fier, zinc, vitamina B6, vitamina B12, riboflavină), dar și infecția cu candida, reacțiile alergice, anorexia sau utilizarea incorectă a aței dentare. De vină sunt și factorii externi, precum razele solare, vântul, alimentele reci, fierbinți sau picante și produsele cosmetice.

O influență covârșitoare asupra sănătății buzelor o au și deshidratarea, respiratul pe gură, salivatul în exces, mușcarea buzelor și umezirea lor continuă cu salivă.

Pentru a ține la distanță crăpăturile din colțul gurii, poți încerca următoarele remedii naturiste. Se prepară ușor și te vor ajuta să îți menții buzele frumoase și sănătoase.

crăpătură în colțul gurii
O influență covârșitoare asupra sănătății buzelor o au și deshidratarea, respiratul pe gură, salivatul în exces, mușcarea buzelor și umezirea lor continuă cu salivă.

Unguent naturist pentru crăpături în colțul gurii

Crăpăturile din colțul gurii pot fi evitate prin aplicarea unguentelor pe bază de miere, gălbenele, bicarbonat de sodiu, lapte și gălbenuș de ou.

Mierea, cel mai cunoscut remediu pentru crăpături

Aplică pe buze un strat generos de miere și lasă-l să acționeze aproximativ 15 minute. Apoi, curăță mierea cu ajutorul unei dischete demachiante, îmbibată în apă călduță. Acest unguent poate fi lăsat să acționeze și peste noapte, pentru a elimina celulele moarte și pentru a hrăni buzele în profunzime.

De asemenea, poți realiza un amestec dintr-o linguriță de miere și una de ulei de măsline, pe care să îl aplici pe buze și pe zona afectată și să îl lași să acționeze zece minute. Repetă procesul ori de câte ori te confrunți cu crăpături.

un bol din sticlă cu miere
Aplică pe buze un strat generos de miere și lasă-l să acționeze aproximativ 15 minute.

Crema de gălbenele, un unguent excelent pentru perles

Gălbenelele sunt printre cele mai cunoscute și miraculoase plante! Acestea au proprietăți antiinflamatorii, antidiabetice, anticanceroase, antitrombotice (împiedică formarea cheagurilor de sânge) şi neuroprotectoare.

Crema de gălbenele ajută la cicatrizarea și hidratarea pielii sensibile a buzelor. Se aplică pe buze și se lasă timp de cinci minute să acționeze, după care se curăță cu o dischetă demachiantă, îmbibată în apă călduță.

un recipient cu cremă de gălbenele
Crema de gălbenele ajută la cicatrizarea și hidratarea pielii sensibile a buzelor.

Cremă de exfoliere cu bicarbonat de sodiu

Îți poți exfolia buzele acasă cu o cremă pe bază de bicarbonat. Ai nevoie de: o linguriță de zahăr, o linguriță de bicarbonat de sodiu, o jumătate de linguriță de ulei de măsline și o jumătate de linguriță de apă.

Rolul acestei creme este de a elimina crăpăturile, prin îndepărtarea celulelor moarte și de a hidrata buzele în profunzime.

o=un borcan răsturnat cu bicarbonat
Îți poți exfolia buzele acasă cu o cremă pe bază de bicarbonat.

Unguent pentru crăpături în colțul gurii pe bază de lapte și gălbenuș de ou

Pentru acest unguent ai nevoie de: o ceașcă de lapte fierbinte, 20 de grame de miere, un gălbenuș de ou și trei picături de vitamina A. Amestecul se aplică pe buze și se lasă să acționeze 20 de minute, după care trebuie îndepărtat cu apă călduță.

un ou crud abia desfăcut
Amestecul se aplică pe buze și se lasă să acționeze 20 de minute.



Adauga un comentariu