News Flash:

Unii plang, altii se bucura. La Spitalul de Recuperare din Iasi, sporuri la maximum. La Spitalul de Pneumoftiziologie, angajatii au intrerupt activitatea si au iesit in strada. Salarii mai mici si cu 1300 lei - FOTO

6 Aprilie 2018
6658 Vizualizari | 15 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7224 RON (+0.0025)
USD: 4.1521 RON (-0.0020)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti

• Scandalul salariilor din sanatate este abia la inceput • Ieri, angajatii de la Pneumoftiziologie au intrerupt activitatea medicala si au iesit in strada • Multi au primit salarii mai mici cu sume cuprinse intre 500 si 1.300 lei

Ieri, o parte din angajatii din spitale au avut motive de bucurie dupa ce au primit salariile, altii au izbucnit in plans si au protestat in fata unitatii medicale dupa ce au primit fluturasii de salarii.

Conducerea Spitalului de Recuperare din Iasi a reusit, dupa nenumarate calcule si discutii cu reprezentantii Primariei municipiului Iasi, sa acorde sporuri pentru conditii de munca la maximum pentru toti anagajatii. Acesta este singurul spital din Iasi care a putut oferi angajatilor aceasta posibilitate.

Este posibil ca si la Spitalul "C.I. Parhon" din Iasi sa se acorde sporurile la maximum. Noul regulament-cadru al sporurilor stabileste procente direferentiate in functie de conditiile fiecarui loc de munca, in conditiile in care Legea 153/2017 prevede un nivel maxim al sporurilor acordate in sistemul sanitar si de asistenta sociala la 30% din suma salariilor de baza la nivelul ordonatorilor principali de credite. Sporurile pot fi acordate pana la o limita maxima de 85%, dar fara a se depasi acest prag de 30%. Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, a sugerat managerilor de spitale sa acopere diferentele din venituri proprii daca doresc sa dea sporuri mai mari. Sindicalistii contesta aceasta masura si spun ca pragul de 30% pe ordonator principal de credite nu permite aplicarea unui regulament de sporuri echitabil pentru toate categoriile de salariati, ceea ce va duce la dezbinarea echipei medicale.

Salarii mai mici cu 1.300 lei la Spitalul de Pneumoftiziologie

Ieri, la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iasi a avut loc un protest spontan dupa ce angajatii au primit fluturasii de salarii pentru luna aprilie 2018. Pentru o perioada de timp activitatea medicala a fost intrerupta. O parte din salariati au incasat sume mult mai mici decat luna precedenta, diferentele variind intre 500 si 1.300 lei. "Am declansat acest protest spontan dupa ce colegii mei au vazut ca veniturile le-au scazut. Sunt multi angajati care au veniturile pe minus fata de lunile precedente. Fluturasii la asistentii medicali, infirmiere, registratori, ingrijitori, registratori, sunt cu scaderi salariale. Am o colega, asistent medical, cu scadere de 1.300 lei, altul cu 900 lei, eu cu 700 lei", a declarat Victorela Vieriu, liderul de sindicat.

Unitatea medicala se afla in subordinea Consiliului Judetean (CJ) Iasi. Managerul spitalului a reusit sa obtina de la CJ un procent de 59% pentru sporuri. "Am avut discutii cu toti medicii, angajaii, liderul de sindicat de la Sanitas, liderul sindicatului medicilor, Consiliul de Administratie pentru a discuta toate variantele. Procentul alocat de CJ, de incadrare in sporuri, este de 59%. Am luat in considerare si impactul financiar pentru ca o mare parte din salariati nu beneficiaza de cresterea salariului de baza. Doar medicii si asistentii medicali au beneficiat de majorare salariala la 1 martie 2018. Legea prevede sporuri intre 55 si 85%. Noi am acordat sporurile la grila minima pentru a ma incadra in procentul alocat de CJ, 59%. O parte din salariati primesc salarii mai mici pentru ca nu mai putem acorda spor de 100% pentru tuberculoza. De exemplu, la terapie intensiva, personalul primea spor de 115%. Ar trebui ca pentru o mare parte din personal care nu a beneficiat de majorare salariala sa ma duc la grila maxima de sporuri, dar nu am putut. Medicii au votat pentru un spor egal pe tot spitalul, conform buletinului de determinare care stabileste ca exista incarcatura microbiana peste tot. Sunt pierderi de sume mari la salarii. De exemplu, ingrijitoarele primesc cu 500 lei mai putin. Daca CJ mi-ar fi aprobat un procent mai mare de sporuri, ar fi insemnat sa reduca din salariile angajatilor de la alte institutii unde acorda sporuri", a declarat dr. Cristina Grigorescu, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie din Iasi.

Salariile angajatilor de la Spitalul de Recuperare

Ieri, angajatii de la Spitalul de Recuperare au avut motiv de bucurie dupa ce si-au primit salariile. Situatia este cu totul alta pentru unitatea medicala care se afla in administrarea Consiliului Local. Conducerea spitalului a acordat sporuri la grila maxima din lege. Acest lucru a fost posibil, deoarece Primaria municipiului Iasi a avut posibilitatea sa le acorde un procent mai mare de sporuri pentru a acoperi sporurile la maximul din grila.

"Am reusit dupa ce am calculat mai multe variante si cu sprijinul Consiliului Local sa acordam sporuri la maximum pentru toti angajatii. Plafonul de 30% este pe ordonatorul de credite, dar primaria ne-a acordat un spor de 34,9% pe spital si am putut acorda sporurile la maximum. Inca mai discutam despre sporurile pentru personalul TESA. Inainte de modificarile legislative ei aveau un spor de 15% care a fost scos. Incercam sa reintroducem acest spor. In spitalul nostru, nu exista salarii mai mici fata de lunile anterioare", a declarat ec. Carmen Cumpat, managerul Spitalului de Recuperare din Iasi.

La Spitalul de Recuperare din Iasi, o asistenta medicala cu grad principal, gradatia 4, are un salariu net de aproximativ 5.200 lei; o infirmiera, cu gradatia 5, cu spor de terapie intensiva, a primit un salariu net de 3.211 lei; un medic primar, cu gradatia 3, are un salariu net de aproximativ 10.000 lei; un medic specialis, cu gradatia unu, a primit un salariu net de aproximativ 7.300 lei, iar un medic primar, sef de sectie, cu gradatia 5, are un salariu net de aproximativ 11.000 lei. Sindicalistii din sistemul sanitar se pregatesc de proteste.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

protest_pneumoftiziologie_iasi_1_
spitale recuperare parhon ministrul sanatatii regulament sporuri
Distribuie:  

Realitatea.net

RomaniaTV.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (15)

Onasis  | #648393
Asemenea haos cu salariile, nu a fost niciodată. Unii iau mai puțin, alții mai mult, unii nu știu cât li se oprește cât au salariul normal, dacă li se dau sau nu sporuri, cât la sută sunt sporurile din diferitele domenii de activitate... nebuneală totală. Au reușit să dea ,,peste cap” tot sistemul de salarizare. Infirmierele și asistentele au un venit lunar, mult mai mare decât al unui inginer. Nu cred că mai este așa ceva, în nici o țară din UE. Dezastru total. Dar, vor veni alegerile din nou...
Emilian  |  #648395
După cum am citit în articol și comparând salariile, un inginer din privat ( știind bine că mediul privat aduce cei mai mulți bani la buget ) nu ajunge la nici la nivelul unei infirmiere. Și-au bătut joc ăștia de noi, într-un stil porcesc. Dacă vom ieși la vot, vom vota astfel încât, nici o formațiune politică să nu obțină majoritate ,,confortabilă”. Să facă alianță de guvernare mai multe partide, nu numai unul. Vedeți ce se întâmplă când puterea o deține numai un partid. Haos total.
Tolo.ro  | #648394
Asa e, un mare haos ca niciodata......un an de zile a urlat madam Olguta, dublam, dublam,dublam, nimic concret tehnic cand a fost intrebata,asta daca a fost intrebata.Cred ca totusi in aceasta lupta vinovati sunt LIDERII DE SINDICATE DIN SANATATE care au dormit in papuci au balbaito mereu, au fost LIDERI SLABI care nu au luptat cu adevarat pentru zecile de mii de salariati..cel mai bun exemplu din Iasi este TOVARAȘA MARIANA STAN lider spital Spiridon si as sefa la chirurgie 3. O individa care A TRADAT.
Vlad Țepeș  |  #648398
O fi de vină madam Olguța, dar, nimic nu se face fără știrea lui ,,monsieur mustache”.
Ciomu  | #648407
Îmi place că la Recuperare se dau în continuare sporuri mari!Le merită cu prisosință!! Am fost cu copilul la ei, ca să-i scot o alună,la orele 22.00,iar doamnele asistente și doamna dr erau cam revoltate că le deranjez la ora aia târzie, plus că infirmiera lega ușa de la întrare cu tifon pe interior!! Dați-le, că merită!!
Alah  | #648408
Ptr doamnele asistente care iau 6300 lei+10 bonuri , să treacă strada, să vină să lucreze la Spiridon cu 3000 lei pe chirurgie , sau 4500 pe ATI, poate le convine mai bine! Poate să vă facă și 10.000 lei salariu, că tot așteptați șpagă!!
@Ion  |  #648418
1800 peste salariul obișnuit ??? Da, așa te mai cred. Ce le ții partea mă ??? sunt ingineri în firme de producție, care lucrează în schimburi, în condiții de mizerie și zgomot și au 2000 - 2500 ron. Ce tot ,,le plângi de milă” ??? își fac ele și câte 1 salar în plus peste ăla obișnuit. Ia mai scutește-ne cu ,,mila” asta față de bugetari. În Germania un inginer se duce în 10 de euro, un doctor până în 7000 - 8000 euro. Nici nu se pomenește ca o asistentă să ia un salar mai mare decât un inginer. A nenorocit ,,deșteapta” asta de VASILESCO, tot sistemul de salarizare din România.
jirinovschi  | #648410
bai hahalerelor v-a spus larguta ca s-a schimbat aritmetica de clasa 5-a,dublare nu inseamna crestere cu 100%,poate fi doar 10% sau ,de obicei scadere cu pina la 40%;asa ca puneti mina pa carte (pe cea scrisa de larguta si vilcov,si nu pe cea de gheba care e depasita)
Ion  | #648414
La Spiridon sunt asistente care castiga 1800 lei ..ce mai doriti? O infirmiera castiga mai mult decat o asistenta.
@Ion  |  #648419
1800 peste salariul obișnuit ??? Da, așa te mai cred. Ce le ții partea mă ??? sunt ingineri în firme de producție, care lucrează în schimburi, în condiții de mizerie și zgomot și au 2000 - 2500 ron. Ce tot ,,le plângi de milă” ??? își fac ele și câte 1 salar în plus peste ăla obișnuit. Ia mai scutește-ne cu ,,mila” asta față de bugetari. În Germania un inginer se duce în 10 de euro, un doctor până în 7000 - 8000 euro. Nici nu se pomenește ca o asistentă să ia un salar mai mare decât un inginer. A nenorocit ,,deșteapta” asta de VASILESCO, tot sistemul de salarizare din România.
Mihai  | #648415
Lasa ca recupereaza ei saracii din spagi
camy  | #648420
Poftim?!!! La pneumo la terapie 115%? Am avut sotul acolo bolnav, pe mine nu m-au lasat sa-l schimb ca era ud si vai de capul lui. Le-am dat ca de "au ele grija " si cand m-am dus dupa cateva ore ca aveam voie de vizita sacosa era langa el, probabil sa seschimbe singur. Sunt niste nesimtite.doar banii ii intereseaza. Sotul meu a murit, ele vad de bani.poate sa le faca salarii miliarde ca ele tot atentii vor dori, asist sefe et compani,
@JOREA zis camy  |  #648423
Iar ai băut și ai început să îndrugi aiureli Jorea ??? și găsește-ți alt pseudonim că ăsta e cunoscut de pe forumul celuilalt ziar.
Observator  | #648425
Iata ca se ajunge la o situatie ciudata .La spitalul Spiridon- cu toate problemele sale ( care interneaza si trateaza si opereaza zi si noapte , sambata si duminica si sarbatori legale ,cazurile urgente si grave din tot judetul Iasi - -circa 1 milion de locuitori , si cazurile grave din Moldova - circa 5 miloane de locuitori ) se vor acorda sporuri de maxim 24% ! In schimb , la spitalul de Recuperare ,( un spital de cronici in care angajatii - care nu au vina pentru situatia asta -sunt liberi 150 zile pe an din 365 , avand activitatea medicala redusa la maxim in aceasta perioada ,sporurile sunt de 30% si acordate la nivel maxim !
Marius  |  #648427
Tu nu vezi ce haos e în țara asta măi ??? dă prostului puterea în mână, că nici 10 deștepți nu va îndrepta tâmpeniile prostului. Dar și ,,haosul” ăsta, a fost bine gândit dinainte. Nebuneala asta produsă voit, e o ,,perdea” pentru anumite scopuri ale ,,hienelor politice”. Lumea se concentra pe calcularea veniturilor lunare, își va îndrepta interesul în rotunjirea veniturilor lunare și nu va mai fi cu ochii pe mișcările neortodoxe ale unor grupuri ,,politicianiste”. Exact sistemul lui Vlad Țepeș când s-a îmbrăcat turcește și a provocat haos în tabăra turcească. Dezbină și vei cuceri.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2019 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2389 (s) | 21 queries | Mysql time :0.032719 (s)