News Flash:

Unirea SA, dezmembrata bucata cu bucata

23 Aprilie 2008
3248 Vizualizari | 7 Comentarii
Unirea SA
• Fosta fabrica de ulei Unirea SA, inchisa de cateva luni de catre actionarul majoritar, concernul american Bunge, a inceput deja sa fie dezmembrata bucata cu bucata • Astfel, o parte din utilajele puse pe butuci au fost dezasamblate pentru a fi trimise in singura locatie unde Bunge va mai produce ulei, chiar daca in acest moment unitatea nici macar nu a fost finalizata • Surse din domeniu sustin ca, la fel ca la celelalte fabrici iesene, aceste utilaje vor ajunge mai degraba la fier vechi si ca cei de la Bunge nu au nici un gand sa inceapa productia la Buzau • De asemenea, decizia actionarului majoritar de a muta unitatea in alt judet scoate in joc pe piata imobiliara o suprafata de peste 5 hectare de teren, cu utilitati si iesire la o artera importanta a orasului

Fosta fabrica de ulei Unirea SA, inchisa de cateva luni de catre actionarul majoritar, concernul american Bunge, a inceput deja sa fie dezmembrata bucata cu bucata. Astfel, o parte din utilajele puse pe butuci au fost dezasamblate pentru a fi trimise in singura locatie unde Bunge va mai produce ulei, chiar daca in acest moment unitatea nici macar nu a fost finalizata. La fel ca la celelalte fabrici iesene, aceste utilaje vor ajunge mai degraba la fier vechi si cei de la Bunge nu au nici un gand sa inceapa productia la Buzau. "La Unirea nu se mai lucreaza de mult timp. Pana acum, oamenii intretineau utilajele pentru a nu fi lasate sa rugineasca. Acum am inceput sa le dezmembram pentru a le muta la Buzau", a explicat Stefan Iacob, liderul de sindicat de la Unirea SA. Primele utilaje desfacute pe bucati sunt cele de la Sectia de Rafinare si de la cea de Imbuteliere. De la inceputul anului, la Unirea SA nu s-a mai produs nici o sticla de ulei. Relocarea fabricii de ulei iesene la Buzau lasa in urma bunuri foarte valoroase din punct de vedere imobiliar. Decizia actionarului majoritar de a muta unitatea in alt judet scoate in joc pe piata imobiliara o suprafata de peste 5 hectare de teren, cu utilitati si iesire la o artera importanta a orasului. Chiar daca reprezentantii companiei sustin, oficial, ca inca nu au hotarat ce vor face cu activele aflate in portofoliul fabricii, acestea ar putea aduce in conturile firmei cateva milioane bune de Euro. Conform actionarului majoritar, producatorul de ulei se intinde pe o suprafata de peste cinci hectare, avand in portofoliu doua corpuri de cladiri de birouri, trei hale de productie si un siloz. Marea majoritatea a terenului este astfel ocupata de constructii. Un metru patrat de teren in aceasta zona ajunge in medie la circa 100 Euro. Astfel, un calcul aritmetic simplu arata ca activele lasate in urma Bunge valoreaza aproape 10 milioane Euro.

Antecedente periculoase


Conducerea de la Bunge a vandut, in timp, toate unitatile pe care initial le-a achizitionat. Prima unitate care a cazut a fost Muntenia SA Bucuresti. Fabrica si-a inchis portile in 2005, la putin timp dupa aceea terenul fiind valorificat cu 30 milioane Euro. De mentionat faptul ca americanii au achizitionat societatea bucuresteana cu putin peste doua milioane Euro, profitul lor fiind inzecit din vanzarea terenului. Mai apoi a venit randul fabricii de la Oradea, inchisa in luna august a anului 2007. Sindicalistii sustineau ca adevarata cauza a vanzarii a avut legatura cu terenul de peste 7 hectare, valoarea acestuia depasind cu mult zece milioane Euro. Din datele raportate de catre companie, la vremea aceea Interoil Oradea a fost cea mai rentabila unitate de pe teritoriul Romaniei, pierderile raportate fiind de 2,2 milioane Euro, in timp ce Unirea Iasi a avut o gaura de 3,4 milioane Euro.

Angajatii deja pleaca


Iesenii care au fost angajati la Bunge nu au mai asteptat programul de disponibilizari intocmit in urma negocierilor de la Bucuresti. Aproximativ 50 de angajati si-au gasit deja de lucru si au plecat. "Programul pe care il stabilisem a fost decalat, pentru ca aproape 50 de angajati si-au gasit deja de lucru. Primii vor pleca tot pe 5 mai, in numar de aproape 116 angajati. Mai apoi vor pleca pe 1 septembrie, pe 30 si ultimii in decembrie", a explicat Iacob.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

antecedente periculoase
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (7)

ghetu_cornelia  | #34180
din acest articol si dinaltele trebuie sa intelegem ca ROMANII sunt niste prosti ,ca permitem sa se vinda tara asta pe nimic.
lau  | #34181
uraaaa.....suntem sclavii americanilor! le dam la astia mocca totul..ei fac profit, pe terenurile vandute de ei fac spagarii nostri case pe care le platim intreit muncind tot la multi-nationale, tot pt straini..da..iupiii..ce bine ma simt ca sclav in tara mea ! o iubesc! suntem un popor de mamaligi si imi place..voua nu ?
emerson  | #34182
Daca muncitorii nu isi puneau actiunile la vinzare, daca cei de la Bunge erau seriosi, daca am fi avut un alt lider de sindicat si nu un Iacob unul din cei mai slabi lideri pe care i-au avut sidicalistii alta era soarta fabricii de ulei Iasi.Dar e tirziu acum sa mai vorbim despre asta.Aviz celor de la Buzau sa aiba grija.
vali  | #34183
astea sunt ,,privatizarile,,originale pe care le face guvernul genocid si AVAS!PRIVATIZARE=TUN IMOBILIAR!nimeni insa nu poate opri asemenea hotii sau justita este complice la aceste JAFURI?!!!fene stai pe aproape de antibiotice poate cade cascavalul!
Scarta Scarta  | #34184
Fituicile care cenzureaza si sterg postarile ce nu convin tonomatelor linge-blide, sa se ceara afara din media.
Ziarul acesta a fost totdeauna facut dupa ureche de o adunatura neprofesionista.
Omu` vostru  | #34185
Va mai amintiti de unul, Ceausescu?
Il intelegeti acum sau tot spalati pe creier ati ramas?
magda  | #34186
Pur si simplu nu mai poti fi sanatos daca te doare sufletul pentru tara asta,pentru tine,cind auzi de asemenea "nelegiuiri"! Unde sint oamenii care trebuie sa-i intereseze si-i platim sa "vegheze"?!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1550 (s) | 22 queries | Mysql time :0.035364 (s)