News Flash:

Uniunea Europeana da sentinta Rusiei

1 Septembrie 2008
723 Vizualizari | 0 Comentarii
Vladimir Putin
• Astazi, la Bruxelles, are loc Summitul european in care va fi definita pozitia comuna privind criza ruso-georgiana • Vladimir Putin indeamna UE la obiectivitate si a declarat ca problema sanctiunilor nu ne este indiferenta, sperand ca ratiunea se va impune • Dupa ce mai multe state membre si-au afisat clar preferinta pentru o pozitie dura, Nicolas Sarkozy, presedintele francez, a declarat ca nu a venit momentul sanctiunilor • "O izolare a Rusiei nu are sens, insa asteptam (de la UE) anumite sanctiuni care nu ar viza populatia, ci elita politica rusa", a declarat ministrul pentru Reintegrarea teritoriilor separatiste georgiene, Temur Iakobasvili.


Premierul rus Vladimir Putin a cerut Uniunii Europene sa analizeze obiectiv criza ruso-georgiana si sa adopte o pozitie rationala cu privire la Moscova, in cadrul summitului european extraordinar prevazut, astazi, la Bruxelles. Presedintia franceza a Uniunii Europene a convocat, astazi, acest summit extraordinar pentru a defini o pozitie comuna privind criza ruso-georgiana si a decide atitudinea sa fata de Rusia. Statele europene trebuie sa realizeze o evaluare intr-adevar obiectiva a situatiei, a declarat seful Guvernului rus, intr-un interviu pentru postul german de televiziune ARD. "Problema sanctiunilor nu ne este indiferenta. Speram ca ratiunea se va impune", a precizat acesta. Putin a declarat ca Rusia nu intentioneaza sa anexeze Osetia de Sud si ca trupele ruse se vor retrage din zona-tampon de pe teritoriul georgian de indata ce principiile pentru controlarea situatiei din Georgia vor fi gasite. "Nu avem nici o intentie sa ne mentinem trupele pe termen lung in zonele de securitate din jurul Osetiei de Sud si Abhaziei", a precizat premierul rus.

Discutii pre-summit

Presedintele francez Nicolas Sarkozy vrea sa mizeze, astazi, pe un dialog ferm cu Rusia in cadrul summitului european de la Bruxelles. Dupa ce mai multe tari ale Uniunii Europene si-au afisat clar preferinta pentru o pozitie dura, presedintele francez a declarat, inaintea summitului extraordinar al celor 27 de tari europene, ca nu a venit momentul sanctiunilor. Potrivit lui Sarkozy, Consiliul nu va face astazi decat sa aminteasca ferm Rusiei ca acordul de incetare a ostilitatilor trebuie aplicat integral. "Atata timp cat nu este cazul, relatia noastra cu Rusia va ramane sub observatie. Suntem inca in faza de dialog, un dialog ferm, si nu in faza sanctiunilor", a anuntat presedintia. Pentru Paris, problema unor eventuale represalii nu ar trebui pusa decat la summitul UE-Rusia din 14 noiembrie, de la Nisa (sud-estul Frantei).
Presedintele polonez Lech Kaczynski a avut o convorbire telefonica cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, despre criza din Georgia si despre o pozitie comuna inainte de summitului de astazi. Cei doi lideri au convenit ca vor coopera pentru a pregati un plan ce vizeaza incheierea crizei din Georgia, potrivit lui Mariusz Handzlik, seful biroului de afaceri externe al presedintiei. Acest plan trebuie sa sustina suveranitatea si integritatea teritoriala a Georgiei. Liderul polonez si cancelarul german au convenit si asupra necesitatii de a sustine planul de sase puncte negociat de Nicolas Sarkozy. Merkel si Kaczynski au fost de acord si in privinta necesitatii retragerii trupelor ruse din Georgia si denuntarea recunoasterii, de catre Rusia, a independentei Osetiei de Sud si Abhaziei. Intr-o alta convorbire telefonica, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov si omologul sau german, Frank-Walter Steinmeier, au convenit asupra necesitatii de a pune capat tentativelor de utilizare a situatiei din Georgia pentru a intensifica tensiunea in Europa, speculand pe tema amenintarilor inexistente privind alte tari postsovietice, subliniaza ministerul rus intr-un comunicat. Textul face aluzie la declaratiile ministrului francez de Externe, Bernard Kouchner, care apreciase ca Rusia ar putea sa aiba, dupa Georgia, alte obiective, printre care Crimeea, Ucraina si Republica Moldova.
Un oficial georgian de rang inalt a cerut Uniunii Europene sa adopte sanctiuni impotriva elitei politice ruse in cadrul summitului de astazi. "O izolare a Rusiei nu are sens, insa asteptam (de la UE) anumite sanctiuni care nu ar viza populatia, ci elita politica rusa", a declarat ministrul pentru Reintegrarea teritoriilor separatiste georgiene, Temur Iakobasvili. Acesta si-a exprimat speranta ca, in cadrul Consiliului European de la Bruxelles, UE va sustine Georgia nu numai prin cuvinte, ci si cu fapte.



discutii pre-summit
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1312 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018951 (s)

loading...