News Flash:

Universitatea de Arte intra in renovare

18 Mai 2010
956 Vizualizari | 0 Comentarii
Sprijin financiar din partea Bancii Mondiale pentru reabilitarea si renovarea Universitatii de Arte George Enescu (UAGE). Astfel, tronsonul III al principalului corp de cladire al institutiei de invatamant superior iesene din strada Horia va intra intr-un proces amplu de modernizare care va demara incepand cu 1 iulie 2010 si se va finaliza in decembrie 2011. Suma care va fi cheltuita pentru realizarea intregii refaceri a cladirii este de aproximativ opt milioane lei. Din 2010, cand au mai fost efectuate reabilitari la principalul corp al UAGE, din fondurile Ministerului Educatiei nu au mai fost alocati bani pentru asemenea investitii. Proiectul in cadrul caruia se realizeaza aceasta lucrare face parte din fondurile pe care le aloca Banca Mondiala prin Programul National de Reducere a Riscurilor Seismice a celor mai importante cladiri istorice din tara noastra. In cladirea unde se vor derula lucrarile functioneaza facultatile de Interpretare Muzicala, de Compozitie si Muzicologie, respectiv Pedagogie Muzicala si Teatru. Studentii si cadrele didactice care isi desfasurau cursurile si predau in aceasta locatie vor activa in alte locatii ale Universitatii de Arte pe intreg parcursul cat va dura efectuarea lucrarilor de reabilitare si consolidare a tronsonului III de la UAGE. Pe viitor, in conditiile in care vor exista fonduri, conducerea universitatii intentioneaza sa demareze lucrari similare pentru a reface si moderniza intreaga cladire principala de pe strada Horia. In plus, anul acesta, institutia aniverseaza nu mai putin de 150 ani de la aparitia primelor forme institutionalizate de invatamant superior in domeniul artelor.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1741 (s) | 22 queries | Mysql time :0.059750 (s)