News Flash:

Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" este "sabotata" din interior

30 Noiembrie 1999
704 Vizualizari | 0 Comentarii
•Aceasta pare a fi tinta unei diversiuni cu scopul de a denigra prestigiul si personalul universitatii In ultimele doua saptamini, conducerea Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" Iasi a trebuit sa faca fata unor memorii anonime si a unei declaratii facute de un student, toate tendentioase. Primul a fost un memoriu care a ajuns atit la conducerea UMF Iasi cit si la presa ieseana. Memoriu venea din partea sindicatului profesorilor universitari de la medicina si cerea sa se verifice modul de administrare a fondurilor universitatii, modul de acordare a posturilor, deoarece ceva "e putred la mijloc". Acest memoriu, care chipurile venea din partea Sindicatului UMF, avea o semnatura care s-a dovedit a fi falsa. Lectorul universitar Mihai Amironesei, presedintele sindicatului, a declarat ca sindicatul din UMF nu a trims niciodata un asemenea memoriu care contine doar aberatii. Al doilea memoriu a ajuns la conducerea UMF si continea cam aceleasi lucruri, insa era trimis de Liga Studentilor Medicinisti. Nu era semnat ci doar stampilat. "La UMF Iasi nu exista Liga Studentilor Medicinisti. Exista doar Societatea Studentilor Medicinisti si Societatea Studentilor Stomatologi si nici una dintre acestea nu a trimis un asemenea memoriu. Noi ne intelegem foarte bine cu conducerea universitatii care a fost deschisa la dialog si la rezolvarea problemelor noastre. Si nu inteleg la ce se referea acel memoriu in privinta modului de acordare a posturilor didactice. La noi au mai fost scoase la concurs doar posturi de preparatori. Insa, de multe ori, la aceste concursuri nu se inscriu candidati din cauza salariului foarte mic. Decit sa ia un salariu de 800.000 de lei ca preparator, mai bine se duce si lucreaza intr-o farmacie privata", a declarat Ionel Aga, presedintele SST Iasi. Reprezentantii studentilor medicinisti ieseni au avut un alt soc ieri dimineata, cind pe unul din posturile private nationale de televiziune, Catalin Bogdan Sandu, student in anul V la medicina, a declarat ca la UMF se da mita pentru trecerea examenelor, pentru cazarea in camin si chiar pentru eliberarea de la secretariat a unei simple adeverinte. "Si noi am ramas uimiti cind l-am vazut la televizor. Acest student nu este din Iasi dar nu a facut niciodata cerere pentru cazare in camin. Iar in ceea ce priveste examenele, adeverintele de la secretariat, la noi se lucreaza foarte mult cu sefii de serie. Acestia se ocupa de fisele de inscriere, adeverinte, vizarea carnetelor de student si a legitimatiilor de calatorie. In felul acesta se evita aglomeratia din secretariate", a spus Vladimir Poroch, presedintele SSM Iasi. "Catalin Sandu nu a venit decit o singura data la secretariat. El s-a transferat in anul II de la o facultate particulara din Bucuresti. A dat examenul de admitere, si-a echivalat examenele pentru a trece in anul II si a platit taxa de inmatriculare. In rest nu l-am mai vazut", a precizat Liliana Stavrin, secretara la Facultatea de Medicina. Toate aceste memorii false si declaratii tendentioase sint considerate ca au drept scop denigrarea UMF Iasi. "Pentru ca vin alegerile universitare, cred ca un grup de persoane din exterior, care au unele interese, vor sa denigreze Universitatea de Medicina si Farmacie xGr. T. Popax Iasi, si prin aceasta sa denigreze personalul acestei universitati", a mai spus Mihai Amironesei. Profesorul universitar doctor Carol Stanciu, rectorul UMF Iasi, considera ca memoriile respective nu trebuie luate in seama atita timp cit sint anonime si nu aduc probe concludente, ci doar acuza: "Este posbil sa fie vorba de intentia cuiva sau a unui grup de a denigra universitatea, dar eu consider ca acele memorii nici nu trebuie luate in seama. Sint anonime, oamenii nu au avut curajul sa se semneze. Daca stiau ca au dreptate trebuiau sa se semneze. Cit despre studentul care a facut declaratia pe postul de televiziune, am discutat cu decanul de la Facultatea de Medicina. Acesta se va intilni cu studentul si va incerca sa afle ce l-a determinat sa faca acele afirmatii. Poate ca intr-adevar acel student a avut probleme, iar in acest caz vom incerca sa-l ajutam", a declarat Carol Stanciu. Simona RELEA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1580 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019505 (s)