News Flash:

Urmarit de politie, s-a rasturnat cu masina

9 Iunie 2009
1120 Vizualizari | 1 Comentarii
Urmarit de politie s a rasturnat cu masina
• Un iesean s-a urcat beat crita la volan, a refuzat sa opreasca la semnalul politistului si, dupa o urmarire ca in filme, s-a rasturnat • Dupa ce a fost scos de sub masina, a fost pus sa sufle in alcooltest • Pentru oamenii legii, mini-vacanta de Rusalii a insemnat un numar tot mai mare de soferi care au fost prinsi bauti la volan

Mare parte dintre conducatorii auto care s-au urcat la volan dupa ce au consumat un pahar de bautura in plus au avut surpriza sa constate ca politistii de la Serviciul Politiei Rutiere sunt pe urmele lor. Pentru oamenii legii, aceasta mini-vacanta de Rusalii a insemnat un numar tot mai mare de soferi care au fost prinsi bauti la volan. Pentru ca si ieri a fost zi libera pentru bugetari, multi dintre ieseni au preferat sa iasa la iarba verde sau sa mearga la diferite petreceri la care au consumat bauturi alcoolice. Numai ca distractia i-a costat destul de scump pe multi dintre acestia. O parte s-a ales cu permisul suspendat si cu dosar penal pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice. Spre exemplu, ieri dimineata, un tanar de 22 ani a fost oprit in zona Garii si avea o alcoolemie de 0,49 in aerul expirat. De asemenea, oamenii legii au facut publice si alte cazuri de ieseni prinsi beti in trafic. "In seara zilei de 7 iunie 2009, o patrula din cadrul Sectiei 6 Politie a depistat in trafic pe Danut A., de 41 ani, din Iasi, in timp ce conducea un autoturism pe str. Strugurilor, in intersectia cu str. Aleea T. Neculai. Intrucat prezenta halena alcoolica, cel in cauza a fost condus la sediul Politiei Rutiere Iasi, unde a fost testat cu aparatul alcooltest marca Drager, rezultatul fiind 0,78 mg/litru alcool pur in aerul expirat", a explicat Virginia Pralea, reprezentantul Inspectoratului Judetean de Politie Iasi. Un caz inedit este cel al unui iesean care, dupa ce s-a urcat beat crita la volan, a refuzat sa opreasca la semnalul politistului. Nu a oprit nici la semnalele luminoase si a marit viteza atunci cand a vazut ca este urmarit de oamenii legii. In apropiere de comuna Rachiteni, conducatorul a pierdut controlul volanului. Din cauza drumului acoperit cu pietris si a vitezei, masina a derapat si s-a rasturnat in afara soselei. Chiar daca autoturismul a fost avariat in proportie de 70 la suta, soferul a scapat nevatamat si a reusit sa sufle si in alcooltest. Avea o alcoolemie de 0,53 in aerul expirat. Toti soferii prinsi bauti s-au ales cu dosare penale si au fost dusi la spital pentru recoltarea probelor de sange.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

ciprian  | #71372
oare cine le da permisele acestor tantalai si inconstienti??/
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2908 (s) | 22 queries | Mysql time :0.167136 (s)

loading...