Local

Ursul din Dobrovăţ a fost surprins în comuna Schitu Duca. Iată ce trebuie să faceţi dacă vă întâlniţi cu animalul sălbatic

Publicat: 07 iul. 2022
_____ Vizualizări 4 Comentarii
Ursul din Dobrovăţ a fost surprins în comuna Schitu Duca. Iată ce trebuie să faceţi dacă vă întâlniţi cu animalul sălbatic
Atenție! Ursul de la Dobrovăț a ajuns în comuna Schitu Duca

Astăzi, 7 iulie 2022, a fost surprins în comuna Schitu Duca ursul din Dobrovăţ. În cazul în care vă întâlniţi cu acest animal sălbatic trebuie să păstraţi neapărat distanța şi să nu vă panicaţi.

„ALERTĂ – Urs în comuna Schitu Ducă ❗
Astăzi, în jurul orei 10 dimineața, a fost semnalată prezența unui urs prin numărul Serviciului de Urgență 112, către Inspectoratul de Jandarmi Județean Iaşi și Primăria Comunei Schitu Ducă.
Ursul, din informațiile actuale, se află în raza localității Poieni, la aproximativ un 1km de intersecția cu DJ 247. În aceste momente echipe mixte patrulează zona pentru localizare.

Ce fac dacă mă întâlnesc cu ursul?

Având în vedere că din informațiile existente la acest moment un urs se află în zona noastră, venim cu o informare despre câteva măsuri de avut în vedere în cazul în care vă întâlniți cu acest animal sălbatic:
1. Păstrează distanța!
Regulă general valabilă este ca distanța minimă până la orice vietate sălbatică să nu fie sub 100 de metri. Urșii, mistreții, vulpile, animalele sălbatice pot manifesta un comportament imprevizibil.

2. Nu te panica! Nu fugi!
Dacă ești în raza vizuală a animalului, încearcă să rămâi calm. Îndepărtează-te încet și nu privi animalul în ochi. Acesta se poate simți intimidat de atitudine și există riscul să atace.

3. Nu arunca la întâmplare reziduuri alimentare!
Nu hrăni animalul sălbatic nici prin neglijență, nici prin gândul că faci o faptă bună. Acesta va deveni dependent de sursa de hrană din locul stabilit și devine imprevizibil dacă nu o găsește acolo.

4. Nu îl fotografia!
După ce te îndepărtezi, anunță prin 112 prezența acestuia, dar evită să îl pozezi. Șocul audio – video poate determina o reacție violentă, blițul telefonului putând fi interpretat ca un atac.

5. Umblă doar în zonele sigure, mereu însoțit, vociferează astfel încât să îți semnalezi prezența și a determina animalul sălbatic să se îndepărteze și să nu atace.

6. În caz că se apropie, renunță rând pe rând la obiectele pe care le ai (rucsac, sacoșă, haine etc) pentru a-i distrage atenția și a câștiga timp pentru îndepărtarea de pericol”, au transmis reprezentanţii primăriei comunei Schitu Duca.

Comentarii
  • Câtă prostie omenească…..să patruleze jandarmi pentru ce….să-l legitimeze, să-l masturbeze…..jandarmi nu sunt și ei oameni, nu sunt puși în pericol..? 🤔

  • Cei care au comentat, încă nu s-au întâlnit accidental cu un urs.
    După o întâlnire de gradul III se schimbă atitudinea, percepția și nu în ultimul rând comentariul.

Adauga un comentariu