International

Ursula von der Leyen, amenințări la adresa Poloniei după votarea legii care afirmă că dreptul polonez primează în fața dreptului european

Publicat: 13 oct. 2021
Ursula von der Leyen
Ursula von der Leyen

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ameninţat miercuri că va lua măsuri împotriva Poloniei ca răspuns la decizia Tribunalului Constituţional de la Varşovia, conform căreia unele dintre legile UE sunt incompatibile cu Constituţia poloneză. Analiștii susțin că una dintre sancțiuni ar viza tăierea fondurilor europene.

În cadrul unei întâlniri cu comisarii europeni, Ursula von der Leyen a declarat că analiza iniţială asupra deciziei Tribunalului Constituţional indică faptul că aceasta ridică probleme grave blocului comunitar, a spus comisarul pentru energie, Kadri Simson, potrivit DPA.

Acestea ar duce la un proces în faţa Curţii de Justiţie a UE, iar în cele din urmă s-ar putea ajunge la sancțiuni financiare.

De asemenea, Simson a susținut că se poate aplica și noul mecanism al UE privind statul de drept. Acesta permite suspendarea plăților din bugetul comunitar. Bruxellesul a iniţiat deja procedura prevăzută de Articolul 7 al Tratatului împotriva Poloniei pentru încălcarea valorilor UE.

Acest lucru înseamnă că Polonia și-ar putea pierde dreptul la vot în cadrul Consiliului UE.

Legea care afirmă că dreptul polonez primează în fața dreptului european a intrat în vigoare

O decizie istorică a Curţii Constituţionale poloneze, care afirmă primatul dreptului polonez asupra dreptului european, a intrat în vigoare marţi după publicarea sa în Monitorul Oficial, relatează AFP.

Această decizie, emisă joi într-un caz introdus de guvernul populist naţionalist polonez, ar putea ameninţa finanţarea Poloniei de către UE şi este considerată ca o primă etapă posibilă către ieşirea sa din Uniunea Europeană.

Decizia pune în discuţie primatul dreptului comunitar – un principiu cheie al apartenenţei la UE – prin declararea anumitor articole importante ale tratatelor Uniunii Europene „incompatibile” cu Constituţia poloneză.Decizia a fost criticată de către Bruxelles, precum şi de majoritatea liderilor europeni.

Premierul ungar Viktor Orban şi-a exprimat sprijinul, solicitând UE să „respecte limitele suveranităţii statelor membre”.

Curtea Constituţională, sub influenţa partidului de guvernământ, a cerut, de asemenea, instituţiilor europene să nu „acţioneze dincolo de sfera competenţelor lor”, intervenind în funcţionarea sistemului judiciar polonez, potrivit Agerpres.

Reformele sistemului de justiţie introduse de populişti constituie un subiect de dispută major cu Bruxelles-ul, notează AFP.





Comentarii
  • UE e mai rea decat URSS-ul de pe vremuri. Comisarii vor sa calce tarile membre in picioare , sa le anihileze suveranitatea. Noroc ca mai exista lideri nationalisti. Despre slugile noastre, nu are rost sa vorbim.

Adauga un comentariu