Coronavirus

Ursula von der Leyen, despre vaccinul anti COVID-19: UE comandă 160 de milioane de doze de la Moderna

Publicat: 24 nov. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ursula von der Leyen despre vaccinul anti COVID-19 UE comandă 160 de milioane de doze de la Moderna
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a vorbit marţi, 24 noiembrie, despre vaccinul anti COVID-19. Ursula von der Leyen a precizat că UE a încheiat  un contract cu societatea americană Moderna, în vederea furnizării a până la 160 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19. Acestea este cel de-al şaselea contract încheiat de UE cu un laborator farmaceutic, relatează AFP., a vorbit marţi, 24 noiembrie, despre vaccinul anti COVID-19. Ursula von der Leyen a precizat că UE a încheiat  un contract cu societatea americană Moderna, în vederea furnizării a până la 160 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19. Acestea este cel de-al şaselea contract încheiat de UE cu un laborator farmaceutic, relatează AFP.

„Sunt fericită să anunţ că vom aproba mâine (n.r. – miercuri) un nou contract în vederea securizării altui vaccin împotriva covid-19 în portofoliul nostru”, a declarat Ursula von der Leyen.

Ursula von der Leyen: „Două vaccinuri anti COVID-19 ar putea fi autorizate luna viitoare în Europa“

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat vineri, 20 noiembrie, că Uniunea Europeană ar putea da undă verde comercializării vaccinurilor Pfizer și Moderna în a doua jumătate a lunii decembrie. Totul depinde de rezultatele evaluării pe care Agenția Europeană a Medicamentelor o va face celor două seruri anti COVID-19.

Șefa Comisiei Europene susține că Uniunea a bătut palma cu 5 producători de vaccinuri anti COVID-19. Avantajul este că serurile folosesc 4 tehnologii diferite care ar putea fi eficiente pentru diverse segmente ale populației.

„EMA (Agenția Europeană a Medicamentelor – n.r.) este în contact zilnic cu FDA (organismul similar din Statele Unite) pentru sincronizarea evaluării vaccinurilor și dacă totul decurge fără probleme, EMA spune că autorizația de punere pe piață pentru vaccinurile Biontech și Moderna ar putea fi eliberată în a doua jumătate a lunii decembrie a anului 2020”, a declarat Ursula Von der Leyen.

„Poate că anumite vaccinuri funcționează mai bine în unele părți din populație decât altele”

Șefa Comisiei Europene a precizat că au fost încheiate contracte cu cinci firme furnizoare ale posibilului vaccine anti COVID-19.

„Am adoptat 5 contracte cu BionTech, CureVac, Astra/Zeneca, Johnson&Johnson și Sanofi. Continuăm negocierile cu Moderna și suntem în tratative cu Novavax. A fost îmbucurător să vedem că toate statele membre au fost de acord să cumpere aceste vaccinuri și să rămână în portofoliul nostru. Acest portofoliu de 5 vaccinuri, să sperăm că 6 în curând, este important pentru că acoperă patru tehnologii de producție diferite. Poate că anumite vaccinuri funcționează mai bine în unele părți din populație decât altele”, a menționat Ursula Von der Leyen.

Vaccinul companiei Moderna are o eficiență de 94,5%!

Vaccinul dezvoltat de compania Moderna ar avea o eficiență de 94,5% din cazuri, transmite compania după un raport preliminar.

Compania producătoare de medicamente Moderna a anunțat că vaccinul său anti-Covid-19 are o rată de succes de 94,5%, după ce a analizat datele preliminare ale studiului larg și încă în desfășurare, transmite New York Times.

Cercetătorii au spus că rezultatele sunt mai bune decât s-ar fi așteptat vreodată, însă vaccinul nu va putea fi disponibil pe piață preț de alte câteva luni. Moderna este a doua companie care să facă publice date preliminare despre un vaccin aparent de succes, oferind speranțe pentru încheierea pandemiei care a infectat 53 milioane oameni și a ucis peste 1,2 milioane.

Adauga un comentariu