International

Ursula von der Leyen: „Încurajăm o abordare responsabilă în materie de inteligenţă artificială”

Publicat: 19 feb. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ursula von der Leyen Încurajăm o abordare responsabilă în materie de inteligenţă artificială
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Uniunea Europeană vrea ca sistemele de inteligenţă artificială să fie „responsabile” şi ţinute sub control, afirmă Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

„Vrem ca aplicarea noilor tehnologii să fie demnă de încrederea cetăţenilor noştri. Încurajăm o abordare responsabilă în materie de inteligenţă artificială, centrată pe oameni”, a declarat Ursula von der Leyen, citată de cotidianul Le Figaro.

Preşedintele Comisiei Europene a prezentat miercuri strategia Uniunii Europene în domeniul inteligenţei artificiale, un sector strategic sensibil. Comisia Europeană a transmis că intenţionează dezvoltarea unui „cadru pentru tehnologii de inteligenţă artificială de încredere”. Potrivit Executivului UE, sunt necesare reglementări clare care să abordeze „sistemele de inteligenţă artificială de mare risc”, în special cele din domeniile sănătăţii, securităţii şi transporturilor. „Sunt necesare reglementări transparente, identificabile şi care să garanteze monitorizarea umană”, precizează Comisia Europeană, conform agenţiei Associated Press.

Adauga un comentariu