Prima pagină » Eveniment-Social » USV Iași alături de companiile care doresc valorificarea inteligentă a deșeurilor agroalimentare
USV Iași alături de companiile care doresc valorificarea inteligentă a deșeurilor agroalimentare

USV Iași alături de companiile care doresc valorificarea inteligentă a deșeurilor agroalimentare

29 iun. 2021, 17:59,
în Eveniment-Social

Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV Iași, fosta USAMV), în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău, realizează proiectul transfrontalier IntelWastes – VALORIFICAREA INTELIGENTĂ A DEȘEURILOR INDUSTRIEI AGROALIMENTARE, finanțat de Uniunea Europeană, Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 -2020. Conform acestuia, până în primăvara anului 2022 vor fi găsite cele mai bune soluții de valorificare inteligentă a deșeurilor industriale obținute la prelucrarea fructelor și legumelor, de reducere a impactului acestora asupra mediului, de îmbunătățire a calității vieții și dezvoltării economice în zona transfrontalieră a României și Republica Moldova. Dezvoltarea tehnologiilor de reutilizare a deșeurilor în agricultură și horticultură, obţinerea de sorbenți pentru purificarea apei, recuperarea componentelor bioactive cu aplicare ulterioară în industria alimentară reprezintă oportunități importante ale proiectului. Nu mai puțin de 21 companii dintre cele consultate au nevoie de suport în direcția valorificării inteligente a deșeurilor, conform unui chestionar aplicat agenților economici, în cadrul proiectului. Astfel, în perioada noiembrie 2020 – mai 2021, a fost elaborat un chestionar și a fost realizat un sondaj în rândul agenților economici din domeniul agroalimentar din Republica Moldova și zona transfrontalieră a României. Printre cele 12 întrebări cheie putem menționa: dacă există interes din partea agenților economici cu privire la separarea deșeurilor; dacă există un management al deșeurilor în cadrul întreprinderii; dacă are loc evidența costurilor deșeurilor; dacă agenții economici au nevoie de suport în direcția dată etc.

„În perioada de referință au participat la sondaj 30 de întreprinderi: 25 companii din Republica Moldova și 5 companii din România. Din numărul total de întreprinderi chestionate, 21 sunt din domeniul vinificației, 7 din domeniul prelucrării fructelor și legumelor și două din alt domeniu agroalimentar. Concluzia chestionarului aplicat a fost aceea că valorificarea inteligentă a deșeurilor în sectorul agroalimentar a fost susținută de 21 companii, care au răspuns că ar avea nevoie de suport în această direcție”, a declarat conf. univ. Dr. Antoanela Patraș, manager de proiect USV Iași.

Baza de date a proiectului IntelWastes poate fi accesată pe următorul link: https://intelwastes.utm.md/database/

Printre rezultatele scontate ale proiectului putem evidenția crearea bazei de date a deșeurilor produse de întreprinderile de vinificație și de prelucrare a fructelor și legumelor din zona transfrontalieră a României și Republica Moldova, elaborarea ”Ghidului de Bune Practici” pentru utilizarea inteligentă a deșeurilor industriale agroalimentare, dotarea laboratoarelor din cadrul USV Iași și UTM cu echipament specializat.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Crește vârsta de pensionare! Decizia Guvernului Bolojan îi înspăimântă pe bugetari!
Guvernul Bolojan a decis creștea vârstei de pensionare pentru angajații din în MAI, MApN, SRI și SPP pentru a evita concedierile și tăierile de salarii. Ministrul Apărării, Radu Miruță, a precizat că decizia de creștere a vârstei de pensionare pentru angajații Ministerului Apărării, ai Ministerului de Interne și ai structurilor SRI și SPP a fost […]
Crește vârsta de pensionare! Decizia Guvernului Bolojan îi înspăimântă pe bugetari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 ianuarie 2026
17 ianuarie 2026
Articole similare