News Flash:

Uzinarii continua greva la Remar Pascani

24 Octombrie 1999
1318 Vizualizari | 0 Comentarii
Cei peste 2.600 de muncitori ai SC Remar SA Pascani si-au continuat vineri protestul impotriva patronatului. Cu o seara in urma au avut loc negocieri la sediul Primariei la care au participat Dorin Fronea si Edmond Roman de la FPS Iasi, cite un reprezentanti al SIF Moldova, managerul societatii Remar, Alexandru Hirbu, patru membri ai sindicatului si viceprimarul Ioan Prisecaru. Discutiile nu au condus la o intelegere convenabila pentru muncitori, deoarece patronatul a propus ca procent de indexare doar 16%. Vineri, muncitorii erau foarte nemultumiti de indexarea oferita de patronat cerind insistent ca la fata locului sa vina factorii decizionali si sa reia negocierile, care sa porneasca de la un procent de 25% indexare la salariu. In biroul liderului de sindicat, Alexandru Toiu a fost prezent si managerul societatii Remar Pascani, Alexandru Hirbu, iar cei doi au fost asediati de miile de salariati. Muncitorii nemultumiti au cerut Consiliului de Administratie (CA) patru puncte considerate vitate: negocierea grilei de salarizare pentru anul 1999-2000, pornind de la un procentaj de 60%, plata retroactiva a salariilor dupa noua grila de salarizare, incepind cu data expirarii Contractului Colectiv de Munca la nivelul SC Remar SA Pascani, pe anul 1998-1999, negocierea contractelor individuale de munca pe principiul competentei profesionale; acordarea bonurilor valorice de masa. Grevistii sint hotariti sa nu-si reia activitatea pina nu obtinem ceea ce si-au propus. Acestia au declarat ca daca va fi nevoie vor sta in uzina pina li se va aproba lista de revendicari pe care au inminat-o Consiliului de Administratie. In urma discutiilor libere, purtate cu managerul societatii, muncitorii i-au adus mai multe acuzatii la care Alexandru Hirbu a raspuns. Salariatii nemultumiti au cerut directorului sa disponibilizeze si functionarii TESA nu numai muncitorii. "Tineti o armat de ingineri, care nu fac nimic si traiesc pe spinarea noastra", a afirmat unul dintre salariati. Multimea prezenta a cerut directorului sa-si faca public salariul pe care-l ridica lunar de la casieria Remar. Pe linga asta, ei au afirmat ca Hirbu ia de la societate suma de 56 milioane lei din care 11 milioane reprezinta indemnizatia de conducere. Ca replica la acestea, Alexandru Hirbu a negat toate cele imputate, afirmind ca salariul lui este confidential, dar, oricum, nu este in afara legii, replica la care Hirbu a fost huiduit de miile de muncitori aflati in curtea intreprinderii. In jurul orelor 14.00 a sosit la sediul unitatii Dorin Fronea de la FPS Iasi, mandatat pentru a discuta cu partile beligerante. "In cele doua zile de greva, am avut pierderi de mai multe zeci de milioane; conditia minima pe care o cer este ca negocierile sa se faca cu muncitorii in sectie, nu afara si in conditii pasnice, fara presiuni exterioare. Mentionam ca aceste negocieri se fac sub presiuni si in forta, deoarece noi am negociat deja", a declarat Dorin Fronea, membru in Consiliul de Administratie. Sindicatul CFR "Unirea" nu-si asuma nici o responsabilitate asupra "grevei spontane" declarata de muncitori, dar se asociaza cerintelor acestora. Managerul societatii considera ca aceasta greva are un substrat politic afirmind "cred ca in aceasta societate se intersecteaza mai multe interese ale unor partide politice, care doresc punerea xpe butucix a unitatii. Dupa ce apele se vor linisti, vom efectua calcule pentru a vedea suma de bani pierduta cu ocazia acestei manifestari. Persoanele care au instigat la aceasta greva vor suporta consecintele". Politia este pregatita sa faca fata muncitorilor Politistii pascaneni sint pregatiti sa faca fata puhoiul de muncitori, in cazul in care acestia, in urma esuarii negocierilor, vor iesi in strada pentru a continua activitatea inceputa. "Unitatea noastra cu sprijinul celorlalte unitati de politie sintem pregatiti sa facem fata unor evenimente antisociale si nedorite pe care grevistii ar intentiona sa le dea curs", a declarat maiorul Vasile Costiug, seful postului de Politie Transporturi Froviare, Pascani. Dupa cinci ore de negocieri maraton, sub presiunea muncitorilor, negocieri la care presa nu a avut acces s-a ajuns la intelegerea ca indexarea salariului sa fie de 25%. Putin dupa orele 17, puteau fi zariti sute de muncitori care din motive nestiute au parasit curtea intreprinderii. La un moment dat Viorel Vrinceanu, unul dintre liderii muncitorilor i-a intrebat pe acestia daca sint de acord cu diferentierea procentajului acordat pe grila de salarizare. La auzul acestui lucru muncitorii au huiduit strigind "Hotii!" si ca nu sint de acord si vor majorare de salariu intre 30-40%. Spre finalul negocierii, grevistii au obtinut majorarea salariului cu 25%. Nemultumirea persista si se pare ca protestele vor fi reluate incepind cu saptamina viitoare. "Oficial pentru noi conflictul este inchis. Avem semnat proces verbal intre patronat, administratie si liderul de sindicat in care se arata ca muncitorii au primit crestere de salariu cu 25%. In momentul cind societatea va inregistra pierderi, CA va hotari cum se va proceda. Ultima parte a negocierilor s-a desfasurat sub o mare presiune, in principal asupra liderului de sindicat", a declarat Dorin Fronea, membru al Consiliului de Administratie din partea FPS. Sorin URSAN Mihai HOGAS
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1587 (s) | 24 queries | Mysql time :0.037103 (s)