Local

Va fi deschisă faza diecezană a cauzei de beatificare şi canonizare a slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei

Publicat: 29 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Va fi deschisă faza diecezană a cauzei de beatificare şi canonizare a slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei
Va fi deschisă faza diecezană a cauzei de beatificare şi canonizare a slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei

După ce în ziua de joi, 16 decembrie 2021, cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor din Vatican, a autorizat iniţierea unei cercetări cu privire la martiriul slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei, ucis din ură faţă de credinţă, Preasfinţitul Iosif Păuleţ a decis ca duminică, 30 ianuarie 2022, după Liturghia solemnă de la ora 11.00, din Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, să aibă loc prima sesiune publică a cauzei. În cadrul acesteia, episcopul de Iaşi va constitui Tribunalul bisericesc al Cauzei „Dumitru Matei”, membrii numiţi de Preasfinţitul depunând jurământul de fidelitate faţă de adevărul istoric şi teologic. Celebrarea va fi transmisă în direct la ERCIS FM şi Angelus TV.

Dumitru Matei s-a născut în ziua de 28 iulie 1913, fiu al soţilor Dumitru Matei şi Maria Vereş. Copilul Dumitru a urmat clasele elementare în satul natal Sărata, remarcându-se prin destoinicie şi stăruinţă la învăţătură. Având casa părintească lângă izvoarele cu apă sărată, Dumitru a fost întâlnit de mai multe ori de preotul Petru Pal, care l-a apreciat şi i-a înlesnit intrarea în Seminarul Catolic Diecezan din Iaşi, în toamna anului 1927. Din foile matricole ale absolvenţilor Seminarului din Iaşi am constatat că Dumitru Matei s-a dovedit foarte bun la carte şi în comportare, fiind hirotonit preot în ziua de 24 iunie 1939, de episcopul Mihai Robu, în capela Institutului „Notre Dame de Sion” din Iaşi. Locul de apostolat care i-a fost repartizat după hirotonire a fost Parohia Catolică din Iaşi, unde a activat cu unele sincope până în anul 1948, când a decis să fugă din faţa securiştilor.

După moartea episcopului Mihai Robu şi terminarea Celui de-al Doilea Război Mondial, episcopul Marcu Glaser a încredinţat părintelui Matei – „specialist în serviciul săracilor”, preluarea şi distribuirea ajutoarelor venite din străinătate, „îndeosebi din America”, pentru cei înfometaţi. Tânărul preot şi-a împlinit exemplar misiunea, a stat la dispoziţia tuturor, indiferent de confesiune: evreii din Iaşi, prigoniţi în timpul prezenţei naziste, veneau la părintele Matei ca la un tată spiritual; pe mulţi prizonieri i-a adăpostit în diferite locuri, iar unii au recunoscut că numai datorită lui au scăpat cu viaţă.

După instalarea puterii comuniste, în multe locuri din ţară s-au organizat grupări de rezistenţă anticomuniste, iar într-o astfel de grupare s-a integrat şi părintele Matei, care era o „figură centrală”, considerat a fi o „personalitate de excepţie, inteligent, cu convingeri ferme”. În anul 1948, organele de represiune supravegheau cu multă atenţie mişcările anticomuniste şi luau măsuri de stingere a acestora arestând pe oricine ar fi avut legături cu acestea. La 15 mai 1948, s-a produs primul val de arestări la Iaşi şi, pentru a scăpa de urmărirea Securităţii, având acordul episcopului Anton Durcovici, părintele Matei a părăsit oraşul Iaşi şi s-a refugiat în diferite case parohiale sau case particulare, iar după multe peregrinări prin ţară s-a retras în Bucureşti, unde a fost arestat la 18 mai 1950.

La 23 octombrie 1950, preotul Dumitru Matei a fost judecat de Tribunalul Militar Bucureşti şi condamnat la moarte, fiind acuzat de „spionaj şi de înaltă trădare”. Execuţia prin împuşcare a „condamnatului la moarte” a avut loc în ziua de 21 februarie 1951, ora 6.30 dimineaţa, la Penitenciarul Jilava. Trupul sfârtecat de gloanţe al părintelui Matei, ca şi al celorlalţi executaţi sau decedaţi în închisoarea de la Jilava, a fost aruncat într-o groapă comună.

Pr. Alois Moraru,
responsabil diecezan al Cauzei „Dumitru Matei”

 

Sursa: ercis.ro

Adauga un comentariu