Sport

Va fi exclusă Astra din Liga 1? Alexandru Ioniță ar fi recunoscut că s-a dopat!

Publicat: 27 ian. 2021
Dani Coman
Dani Coman susține că jucătorii Astrei sunt acoperiți și pot demonstra că nu poate fi vorba despre vreun caz de dopaj în ceea ce îi privește

Alexandru Ioniță (26 de ani), care este implicat într-un scandal în care a intrat alături de alți doi colegi de la Astra, Kehinde Fatai și Takayuki Seto, ar fi recunoscut că s-a dopat! Cei de la ANAD ar trebui acum să ia o decizie. Se vorbește deja despre o suspendare drastică a celor trei fotbaliști, dar și despre excluderea celor de la Astra din campionat. Cei trei fotbaliști au fost acuzați că au apelat la o terapie interzisă de Agenția Mondială Anti-Doping.

Acum, cazul se află pe masa celor de la ANAD. După ce, la finalul anului trecut, au existat trei termene la care fotbaliștii au fost reprezentați doar de avocați, ei bine, la început de 2021 lucrurile se pare că au luat o turnură mai puțin așteptată. Cristi Balaj, președintele Agenției Naționale Anti-Doping, a transmis că fotbaliștii au dat în judecată ANAD, contestând decizia de suspendare provizorie, însă nu au avut câștig de cauză, penalizarea fiind în continuare valabilă, cel puțin până în momentul în care se va lua o decizie finală în această speță.

Alexandru Ioniță s-a prezentat la termenul din 14 ianuarie 2021, alături de avocatul său, când a fost o nouă audiere în cazul Comisiei de Audieri de la ANAD. Atunci, se pare că fotbalistul, care a fost singurul care s-a prezentat, și-ar fi recunoscut vina. Ioniță se pare că a fost sfătuit de prieteni, familie, dar și de impresarul său, Victor Becali, să colaboreze cu autoritățile pentru a primi o pedeapsă mai mică.

De ce riscă Astra excluderea din campionat și ce pedepse pot primi cei trei fotbaliști

Potrivit regulamentului Agenției Naționale Anti-Doping, orice sportiv care recunoaște, care oferă detalii și care ușurează ancheta are parte de o reducere chiar și cu 75 la sută a pedepsei maxime, care, în acest caz, prevede nu mai puțin de 4 ani de suspendare! Ceea ce, la Ioniță, care are 26 de ani, ar însemna că nu-și va compromite total cariera. În schimb, Fatai are 30 de ani, iar Seto – 34 de ani. Faptul că Ioniță și-ar fi recunoscut vina în fața celor de la ANAD l-a enervat la culme pe Dani Coman, președintele celor de la Astra.

„Ești un trădător, asta ești!”, i-ar fi spus Coman lui Ioniță, prin intermediul telefonului.

Ioniță s-a apărat și i-ar replicat oficialului giurgiuvenilor că nu-și poate compromite total cariera. Următorul termen, care va fi în februarie, pe data de 4, va fi unul extrem de important, pentru că se poate lua o decizie.
Conform regulamentului, Fatai și Takayuki, care n-au recunoscut, n-au colaborat și nici măcar nu s-au prezentat la termenele de până acum, pot fi suspendați drastic, respectiv 4 ani din orice competiție sportivă. Suspendarea lui Takayuki Seto, Alex Ioniță și Kehinde Fatai a venit după ce jucătorii ar fi apelat la o terapie intravenoasă, prin care le-au fost administrate vitamine și minerale în corp, o cantitate mai mare de 100 de ml în decurs de 12 ore, practică interzisă de WADA.

De ce LPF și FRF sunt obligate să pună în aplicare deciziile ANAD

În schimb, Ioniță ar putea scăpa cu maximum 15 luni de suspendare, ceea ce ar însemna că ar avea șanse ca, în toamnă, să joace din nou! Asta, deoarece cei trei fotbaliști se află deja în stare de suspendare, provizorie, de la finalul lui septembrie 2020! Decizia pe care ANAD ar putea să o ia, de suspendare a fotbaliștilor, va produce automat un adevărat cutremur în Liga I. Așadar, Astra ar putea fi exclusă din campionat, conform presei centrale. În cazul unui refuz al instituțiilor din fotbal, FRF și LPF, de a renunta la Astra ca membru al competiției, România riscă excluderea din cupele europene, iar naționalele n-ar mai putea intra în preliminarii de Mondial și Euro, nici n-ar mai putea participa la turnee finale!

Dani Coman a precizat că a discutat cu oficialii clinicii la care jucătorii Astrei ar fi realizat terapia interzisă și că a primit dovezi conform cărora cantitatea de vitamine introdusă în corp nu depășește limita impusă de Agenția Mondială Anti-Doping.

„Într-adevăr, au fost la o clinică fără acordul conducerii, fără acordul medicului. Au fost efectiv pentru a-și face niște vitamine. Eu am fost la acea clinică, am fost foarte bine primit, am întâlnit niște oameni extraordinari, care mi-au arătat exact cantitatea băgată jucătorilor, perfuziile pe care le-au făcut. Eu cred că sunt acoperiți din toate punctele de vedere, avem documente, avem tot!”, a declarat recent Dani Coman pentru presa centrală.

Fatai, Seto și Ioniță, suspectați de dopaj

Cei trei fotbaliști ar fi apelat la o terapie intravenoasă, prin care și-ar fi introdus peste 100 ml de vitamine și minerale în corp, în decurs de mai puțin de 12 ore, lucru interzis de WADA. Totul ar fi avut loc la o clinică din București. Agenția Națională Anti-Doping a deschis deja o anchetă în cazul celor trei fotbaliști, președintele Cristi Balaj confirmând că Seto, Ioniță și Fatai sunt suspendați provizoriu.

„Foarte multe detalii nu putem oferi… Regulamentul spune că trebuie să fim limitați în cazurile în curs de investigare. Nu am închis ochii, confirm că agenția are pe rol un asemenea subiect. Informațiile noastre sunt mai bogate decât ce a apărut în presă, am vorbit cu jucătorii, au avut o atitudine impecabilă, o inocență, o sportivitate senzațională. Sunt dezamăgit când constat că trebuie să lupt mult mai mult ca să venim în sprijinul medicilor. Jucătorii nu și-au băgat singuri seringa în venă, doctorii ar trebui să cunoască ce substanțe au voie să injecteze, există o listă pe site-ul nostru. În acest caz vorbim despre metode interzise, ca la Pârvulescu, ei sunt suspendați provizoriu, cei de la club știu mai bine, am trimis notificări peste tot, clubului, FRF, sportivilor, MTS, obligatoriu la FIFA și UEFA”, a declarat președintele ANAD, Cristi Balaj, într-o intervenție televizată.





Adauga un comentariu