News Flash:

Valentino Rossi a facut spectacol la Misano

7 Septembrie 2009
693 Vizualizari | 0 Comentarii
Valentino Rossi a facut spectacol la Misano
Italianul Valentino Rossi a mai facut un pas important spre castigarea titlului mondial in acest sezon de MotoGP, castigand ieri Marele Premiu al Statului San Marino pe circuitul Misano Adriatico. Plecat pentru a sasea oara in acest sezon din pole position, Rossi nu a avut nici o problema in a se impune cu avans linistitor de 2,4 secunde in fata coechipierului sau Jorge Lorenzo. Conform Onlinesport, al treilea a incheiat spaniolul Dani Pedrosa, dupa ce in primele tururi a condus cursa datorita unui start foarte bun. In cele din urma, pilotul echipei de uzina Honda a pierdut batalia cu cele doua modele Yamaha, dar s-a multumit cu urcarea pe ultima treapta a podiumului ierarhiei generale. Topul cinci de la Misano a fost completat de italienii Andrea Dovizioso (Honda) si Loris Capirossi (Suzuki), in timp ce debutantul spaniol Aleix Espargaro (Pramac Ducati) a reusit sa termine pe un meritoriu loc 11. Trei piloti au parasit cursa inca din primul tur, Alex De Angelis, Nicky Hayden si Colin Edwards fiind implicati intr-un accident colectiv. Pentru Valentino Rossi succcesul de la Misano este al saselea stadional si al 77-lea din cariera la clasa MotoGP, "Doctorul" ajungand la un total de 103 succese in intreaga activitate competitionala. La clasa sfertului de litru, doar 40 miimi de secunda i-au despartit pe spaniolul Hector Barbera si pe italianul Mattia Pasini. Cei doi piloti au animat intrecerea inca din debut, succedandu-se de mai multe ori la conducere. Hector Barbera, 22 ani, a obtinut astfel a doua victorie a sezonului, dupa cea reusita in debutul anului la Losail (Qatar), pilotul iberic fiind doar la a treia reusita in cadrul clasei sfertului de litru si la a noua in cariera. In fine, la clasa mezina, Julian Simon a profitat de iesirea in decor a pilotilor Pol Espargaro si Andrea Iannone si a obtinut o victorie nesperata. Pilotul echipei Bancaja Aspar Aprilia si-a adaugat astfel in palmares a patra victorie a sezonului, dupa cele obtinute in Franta, Germania si Marea Britanie, si a cincea in cariera de opt sezoane.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1511 (s) | 22 queries | Mysql time :0.037725 (s)