National

Valeriu Gheorghiță: „Începând de mâine vor intra în activitate circa 310 centre de vaccinare la nivel național”

Publicat: 14 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Valeriu Gheorghiță Începând de mâine vor intra în activitate circa 310 centre de vaccinare la nivel național
Medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19

Joi, 14 ianuarie, medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 la nivel național, a declarat, la B1Tv, că sunt pregătite 310 centre, care își vor începe activitatea de luni, 18 ianuarie.

”Începând de mâine vor intra în activitate circa 310 centre la nivel național care vor avea împreună aproximativ 400 de fluxuri, adică 400 de cabinete de vaccinare, care pot să asigura circa 60 de persoane vaccinate pe punct de vaccinare.”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță.

Medicul a anunțat că, începând de miercuri, 20 ianuarie, vor fi vaccinate în paralel „persoanele care sunt la rapel și persoane noi”. Potrivit estimărilor, vor fi imunizate 21.000 de persoane, număr care depinde de rata de înscriere și de programare.

Din data de 20 ianuarie vom vaccina, în pararel, persoanele care sunt la rapel și persoane noi. (…) Aceste centre de vaccinare care de mâine sunt pregătite, dar vor începe efectiv activitatea de vaccinare de luni, din data de 18 ianuarie, conform estimărilor, ar putea să asigure vaccinarea a circa 21.000 de persoane. Asta înseamnă capacitate de vaccinare. Numărul de persoane care vor fi vaccinate depinde de rata de înscriere și de programare.

Este ritmul european. Suntem peste media europeană. Procentul maxim de vaccinare a fost din 4 ianuarie până acum. Noi voiam să asigurăm pe lângă rapel și vaccinări noi.

Acest tip de modelare practic ne permite o creștere progesivă a persoanelor noi la vaccinare. În funcție de autorizări, tot acest model se va schimba. Dacă avem dozele necesare, putem ajunge la 100.000 pe zi. Treptat vom ajunge la peste 700 de centre de vaccinare”, a declarat Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță, despre vaccinarea profesorilor

Valeriu Gheorghiță, șeful campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în România, a vorbit despre etapa a doua de vaccinare. În această etapă, profesorii nu vor avea prioritate la vaccinare. Cadrele didactice se programează individual și vor fi imunizate când le vine rândul.

„Personalul din învățământ este inclus în etapa a doua de vaccinare. Fiecare când dorește să se vaccineze, poate face acest lucru, se înscrie. Numărul estimat al persoanelor de peste 65 de ani este de peste 3.8 milioane, dacă adăugăm și pe cei cu boli cronice ajungem la 5 milioane, dacă vorbim de un procent de acceptare de 50%  ajungem undeva la 2,5 milioane”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță a anunțat cine face programările pentru persoanele cu activități esențiale

Șeful campaniei de vaccinare susține că cei care desfășoară activități esențiale se pot programa prin intermediul angajatorilor. Campania a doua de vaccinare începe oficial din data de 15.

„Pentru persoanele care desfășoară activități esențiale programările le face angajatorul. Agenția europeană a validat pachetul de cele 6 doze. De mâine se reactualizează stocurile. În loc de cinci doze o să avem șase.

Campania a doua de vaccinare începe din data de 15, după ora trei. Vor intra persoanele cu riscuri și persoanele care desfășoară activități esențiale. În zona de comunicare a campaniei putem să vă spunem că au fost 1 milion de vizitatori unici pe pagina oficială web a campaniei, iar pe Facebook peste 2 milioane de accesări”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Adauga un comentariu