Actualitate

Valeriu Gheorghiţă, informații despre tulpina africană a coronavirusului: „Există peste 30 de mutații la nivelul proteinei Spike, lucru nemaiîntâlnit”

Publicat: 29 nov. 2021
Valeriu Gheorghiță cu masca de protecție și în uniformă militară
Schema de vaccinare constă în două doze administrate la interval de 21 de zile pentru copii

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare COVID-19, a explicat ce date noi au apărut despre Omicron şi ce categorie de persoane ar putea fi protejate de formele revedere date de această variantă.

„Ce știm în momentul de faţă este că este una din cele mai interesante variante de SARS-COV-2, în sensul în care există peste 30 de mutații la nivelul proteinei Spike, lucru nemaiîntâlnit pănă la acest moment. Să avem atâtea mutații acumulate pe aceeași tulpină virală dintre care mai mut de jumătate sunt în zona critică a zonei Spike, exact în zona în care se leagă anticorpii neutralizanții, anticorpii care apar atât supă vaccin cât şi după boala naturală.

Din acest punct de vedere sunt indicii importante ca această variantă virală ar reprezenta o variantă de escape, adică de scăpare se sub acțiunea neutralizantă a anticorpilor ceea ce reprezintă o problemă. Un al doilea indiciu este legat de contagiozitate. În momentul în care în Africa de Sud s-a înregistrat o creștere importantă a numărului de cazuri Africa de Sud tocmai ieșea din valul 4 generat de varianta Delta.

Peste 60% din populație din Gauteng are anticorpi ca urmare a trecerii prin boală, deci pare că este o variantă cu o contagiozitate crescută care scapă de sub protecţia anticorpilor şi reușește să dea infecții atât la persoanele care au trecut prin boală, cât şi la persoanele vaccinate.

Din datele preliminare, da se pare că are aceasta capacitate de a reinfecta persoanele care au trecut prin infecție SARS-COV-2 anterior, precum şi de a genera cazuri de infecții la persoane cu schemă completă. Dar trebuie să ținem cont de un aspect. Persoanele care au istoric de trecere prin boala sau care au fost vaccinate sunt mult mai bine protejate în faţa formelor severe. Este puţin probabil ca la ceste persoane această variantă să genereze cazuri severe de boală. Noi estimăm că se va menține protecţia faţă de formele severe, chiar dacă nu vom avea o protecţie ridicată faţă de infecţie. Este important să luăm în calcul şi alte măsuri de limitare a răspândirii infecţiei”, a spus dr. Valeriu Gheorghiţă.

Spania a depistat primul caz de infectare cu varianta Omicron

Varianta Omicron a COVID-19 este depistată în tot mai multe state europene. Spania a confirmat primul caz de infectare cu această tulpină pe teritoriul țării.

Autoritățile sanitare din Madrid au anunțat printr-un comunicat că au diagnosticat primul caz de variantă Omicron din Spania.

„Serviciul de Microbiologie al Spitalului Public General Gregorio Maranon a secvențiat și confirmat acest caz. Este un bărbat de 51 de ani care s-a întors din Africa de Sud pe 28 noiembrie, cu o escală la Amsterdam”, se arată în comunicat.

Bărbatul a fost testat pozitiv pentru Covid-19 pentru prima dată pe aeroportul Barajas din Madrid, unde a fost supus unui test antigen după sosire.

„Pacientul are simptome ușoare și a fost plasat în carantină”, au adăugat autoritățile sanitare din Madrid.





Adauga un comentariu