Actualitate

Valul proiectelor imobiliare nu se opreste! Inca un bloc va fi construit in zona CUG

Publicat: 10 iun. 2018

Recent, municipalitatea ieseana a introdus in dezbatere publica un nou proiect imobiliar. Conform proiectului de hotarare, pe strada Hlincea, in zona CUG, ar urma sa fie construit un imobil de locuinte cu un regim de inaltime de 2S+P+8E. Planul Urbanistic Zonal (PUZ) arata ca blocul va fi construit pe o suprafata de 4.247 metri patrati. Beneficiarul proiectului este un anumit Viorel Paduraru. Proiectul presupune si amenajarea unui numar de 146 locuri de parcare, din care 93 la subsol, restul pe terenul proprietate. Dupa perioada de dezbatere publica, proiectul va fi analizat de membrii Comisiei de Urbanism.

De precizat ca, in ultimele luni, membrii Comisiei nu au mai aprobat proiecte mari ce aveau in componenta amenajarea locurile de parcare la nivelul terenului. Se doreste ca locurile de parcare sa fie amenajate in subsolul imobilelor.

Spre exemplu, la inceputul saptamanii trecute, membrii Comisiei au respins un PUZ important, care ar fi revitalizat zona fostei fabrici Nicolina. Asta, deoarece parcarile nu erau prevazute la subsolul imobilelor. Pe amplasamentul fostei fabrici Nicolina ar urma sa se ridice constructii cu o inaltime maxima de 40 de metri si regim de inaltime de 2S+D+P+11E.

Terenul detinut de societatea amintita este de 23.771 metri patrati. PUZ-ul prevede construirea a peste 40 de blocuri si a unui complex comercial. Aceeasi documentatie indica si amenajarea unui numar de 950 parcari subterane si supraterane.

Sticknet Investment SRL, cu sediul in Bucuresti, este administrata de catre Julia Csakvariova, cetatean slovac, iar ca unic actionar apare Sticknet Development, cu sediul in Cipru.

In acest moment, firma are pierderi de 14,2 milioane lei si datorii de 204 milioane lei. Terenul fostei fabrici a fost cumparat in 2009, cu aproape 26 milioane de euro.

Terenul a fost vandut de catre Real Estate Development SRL. Vanzarea activelor Nicolina a inceput in 2007 la initiativa Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Licitatiile pentru vanzarea a 18 hectare dintr-un total de 31 hectare au fost castigate de catre Concept Investment si Real Estate Development



loading...

Adauga un comentariu