News Flash:

Vant de greva la Administratia de Cladiri

14 Februarie 2001
906 Vizualizari | 0 Comentarii
•51 de angajati de la RA Termoficare au incetat lucrul

Aflata in proces de restructurare, Administratia de Cladiri din cadrul RA Termoficare se confrunta cu posibilitatea declansarii unei greve. Ieri, in jurul pranzului, cele patru formatiile de lucru, totalizand 51 de instalatori, tamplari si zidari, au incetat lucrul. Georgeta Galca, sefa Administratiei de Cladiri, a declarat ca respectivii angajati si-au manifestat nemultumirea fata de nivelul scazut al salariilor pe care le-au primit. "Ieri (in urma cu doua zile - n.r.), in ziua de plata a salariilor, angajatii au luat numai 34% din ceea ce primeau in mod normal. Muncitorii sunt revoltati deoarece lucreaza la subsolul blocurilor, in conditii grele. Nu stiu cum va fi rezolvata aceasta problema. Cred ca este de competenta directorului Mistreanu", a declarat Georgeta Galca.
Sefa Administratiei de Cladiri a mentionat ca un alt motiv care i-a determinat pe muncitori sa inceteze lucrul ar fi lipsa de materiale si scule. Georgeta Galca a subliniat ca impartirea patrimoniului regiei de termoficare pentru restructurarea in patru societati comerciale a pus Administratia de Cladiri intr-o situatie defavorabila. "Muncitorii nu mai au sculele si materialele necesare. Li se cere sa-si faca treaba dar nu au cu ce munci", a spus Georgeta Galca.
Romeo Mistreanu, administratorul RA Termoficare, a mentionat ca angajatii care au sistat lucrul si intentioneaza sa intre in greva au depus deja cereri pentru concediu fara salariu. "Nu cred ca va fi declansata vreo greva atat timp cat nu au fost parcurse etapele prevazute de legislatia in domeniu. Mai mult ca sigur ca angajatii in cauza vor opta pentru concediu fara salariu", a conchis Romeo Mistreanu.
Vasile Enache, purtatorul de cuvant al RA Termoficare, considera ca retribuirea diminuata a celor 51 de angajati s-ar datora faptului ca planul de lucrari din luna ianuarie a fost realizat numai in proportie de 18%. "Angajatii respectivi erau platiti in acord. Ar fi trebuit sa se astepte la salarii mai mici din moment ce au lucrat mai putin", a declarat Vasile Enache.
Azi, in cursul diminetii, cei 51 de angajati vor incerca sa se intalneasca la sediul din Nicu Gane cu conducerea RA Termoficare pentru solutionarea problemei salarizarii.
Ovidiu MARDARE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1330 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014211 (s)