News Flash:

Vantul a facut ravagii in judet

28 Ianuarie 2008
1280 Vizualizari | 0 Comentarii
• Vantul va atinge viteze de pana la 70 km pe ora • Totodata, previziunile meteo indica o inrautatire a vremii in perioada imediat urmatoare • Retelele electrice din comunele Dumesti, Bivolari, Popesti si Letcani au fost culcate la pamant de catre vantul puternic

Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cu Cod Galben valabila pentru toate regiunile tarii. Vantul va prezenta intensificari in toate regiunile, cu viteze care temporar vor atinge 60 - 70 km/ora. Aceasta a intrat in vigoare de ieri dimineata incepand cu ora 3.00 si ramane valabila pana astazi, la ora 15.00. Conform ANM, intensificarea vantului este determinata de schimbul rapid intre o masa de aer mai rece, care vine dinspre nord-vestul continentului si aerul mai cald care stationa deasupra Romaniei. In ceea ce priveste judetul Iasi, in cursul zilei de ieri s-au intalnit la sediul Prefecturii iesene atat reprezentanti ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Iasi, cat si reprezentanti ai SC E.ON Gaz SA, SC E.ON Moldova SA si Romtelecom SA. La intalnire au mai participat si reprezentanti ai Politiei judetene, precum si ai Regiei Autonome Judetene de Apa si Canal.

Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta
a solicitat ca la nivelul fiecarei primarii de pe raza judetului sa se actioneze in conformitate cu masurile prevazute in planul propriu de aparare, luandu-se masuri pentru instituirea permanentei la sediul Comitetelor Locale pentru Situatii de Urgenta, iar fiecare primarie sa se ocupe cu monitorizarea evolutiei fenomenelor meteorologice periculoase din localitati. Astfel, se va putea interveni in timp util cu forte si mijloace in formarea Centrului Operational al ISU Iasi, precum si a Grupului de suport tehnic pentru Apararea impotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidente la constructii hidrologice, dar si poluari accidentale prin rapoarte operative, orice aspect legat de fenomenele meteorologice specificate, precum si de consecintele acestora. Totodata, cateva comune din judet au fost afectate de rafalele puternice de vant, locuitorii acestora fiind nevoiti sa petreaca o bucata de timp la lumina lumanarii. Astfel, retelele electrice din comunele Dumesti, Bivolari, Popesti si Letcani au fost culcate la pamant de catre vantul puternic, la acestea adaugandu-se si comunele Bivolari, Trifesti, Focuri, Belcesti, Coarnele Caprei si Gropnita, unde retelele de tensiune au fost afectate de rafalele de vant. In comuna Cotnari, vantul care a suflat cu putere a daramat un stalp care sustinea liniile de tensiune, acesta prabusindu-se peste acoperisul unei case. Incidentul nu s-a soldat cu victime omenesti, existand doar pagube materiale. Nici municipiul Iasi nu a scapat de pagubele provocate de vant. Astfel, pe strada Lapusneanu, acesta a daramat toate ghiveciurile de flori din zona, precum si cateva posturi de telefonie publica din alte cateva zone. Pentru perioada imediat urmatoare, prognoza meteo indica o inrautatire a vremii cu precipitatii mixte ce vor cuprinde atat ploaie, cat si lapovita si ninsoare, cu intensificari ale vantului de pana la 50 km/ora.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

anm cod galben judetul iasi isu iasi romtelecom sa dumesti bivolari
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1373 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023620 (s)