News Flash:

Vaticanul l-a iertat pe John Lennon pentru remarca despre Iisus

24 Noiembrie 2008
795 Vizualizari | 0 Comentarii
John Lennon
Vaticanul l-a iertat pe John Lennon, la 18 ani de la asasinarea lui, pentru o remarca pe care acesta a facut-o in 1966, aceea ca cei patru membri ai trupei Beatles sunt mai celebri decat Iisus Cristos, informeaza Reuters. Comentariul a fost publicat in 1966, intr-un cotidian londonez, si a lezat sentimentele crestinilor, mai ales ai celor din Statele Unite, unii dintre acestia arzand in public albumele Beatles in semn de protest.

"Dupa toti acesti ani, aceasta remarca a lui John Lennon, care a suscitat o profunda indignare, mai ales in Statele Unite, nu mai pare a fi decat o fanfaronada a unui tanar englez din clasa muncitoare confruntat cu un succes neasteptat, dupa ce a crescut cu legenda unui Elvis (Presley, n.r.) si a rock and roll-ului", scrie Osservatore Romano, jurnalul oficial al Vaticanului.
Articolul, care a marcat 40 de ani de la lansarea albumului ce are ca titlu chiar numele formatiei Beatles, aduce un omagiu trupei britanice. "Conteaza ca, la 38 de ani de la lansarea grupului, cantecele compuse de Lennon-McCartney au demonstrat o extraordinara rezistenta la trecerea timpului, devenind o sursa de inspiratie pentru mai multe generatii de muzicieni", mai scrie jurnalul Vaticanului. John Lennon a format alaturi de Paul McCartney, George Harrison si Ringo Starr trupa Beatles, cel mai faimos si de succes grup din istoria muzicii rock, avand la activ peste 1,1 miliarde de discuri vandute in lumea intreaga. Lennon a fost asasinat in fata locuintei sale din New York, pe 8 decembrie 1980.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1452 (s) | 22 queries | Mysql time :0.029815 (s)