News Flash:

Veniturile injumatatite

5 Decembrie 2000
1090 Vizualizari | 0 Comentarii
Un iesean poate sa isi cumpere putin peste jumatate din ceea ce reusea in urma cu zece ani, afirma un document al Institutului National de Statistica si Studii Economice, dat publicitatii ieri. Fata de luna octombrie 1990, veniturile actuale ale unui iesean sunt doar de 56,8%, se afirma in documentul institutului, bazat pe evolutia preturilor medii la produsele de consum in ultimii zece ani. Fata de luna octombrie a anului trecut, veniturile iesenilor s-au depreciat insa foarte putin, acestea fiind in prezent de 99,6% din veniturile de atunci, mai afirma statistica. Preturile au crescut, in medie, de 1.246 de ori din 1990 pana anul acesta. Comparativ cu luna septembrie, veniturile unui iesean au crescut usor, cu 0,9%. Salariul mediu brut castigat de un iesean a fost, in luna octombrie, de trei milioane de lei, iar cel net de 2,3 milioane de lei, mai putin cu cateva zeci de mii de lei in raport cu venitul mediu national. Salariile au crescut cu 47,6% fata de luna octombrie a anului 1999. Inflatia este in urma cresterii salariilor, dar depaseste previziunile Guvernului. Inflatia medie lunara din ianuarie pana in octombrie a fost de 2,9%, mai mica decat cea inregistrata in aceeasi perioada a anului trecut - de 3,8% pe luna. Preturile au crescut in luna octombrie fata de septembrie cu 3,1% la produsele alimentare, cu 2,3% la marfuri nealimentare si cu 3% la servicii. Fata de anul 1999, cel mai mult s-a scumpit painea, cu 55%, cartofii - cu 42,8%, medicamentele - cu 55,3%, carnea - cu 55,5%, untul - cu 41,3%, energia electrica - cu 62,5%, gazele - cu 68,2%, apa si canalizarea - cu 60,7%, telefonia fixa - cu 34,3%, transportul urban - cu 41,8%, transportul CFR - cu 42,6%, cartile, ziarele si revistele - cu 37,7%.
Mihai URSU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1385 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014064 (s)