News Flash:

Verdict amanat in Dosarul Zaharului

2 Mai 2009
910 Vizualizari | 0 Comentarii
Cu toate ca pronuntarea in Dosarul Zaharului a fost programata pentru ieri, magistratii de la Tribunalul Iasi inca nu au reusit sa studieze toate actele si sa stabileasca pedeapsa pentru fiecare inculpat in parte. Au trecut deja cateva saptamani de cand cercetarea judecatoreasca a fost finalizata, insa judecatorii nu au reusit sa ia o decizie. Acest dosar a intrat pe rolul Tribunalului Iasi inca din anul 2003 si este considerat unul dintre cele mai complexe dosare din instantele iesene. Initial, procurorii au trimis la instanta un numar de 17 volume, fiecare avand in medie aproximativ 500 de file. Ulterior, la acest dosar au mai fost conexate inca trei volume. De asemenea, judecatorii de la Tribunalul Iasi au intocmit inca zece volume in faza de cercetare judecatoreasca. Pe data de 23 septembrie 2002, in urma unui control efectuat de mai multi inspectori din Bucuresti la diverse sucursale bancare din Iasi, au fost scoase la iveala o serie de nereguli. Printre inculpati s-au aflat Vasile Iftode, patronul firmelor Stejar Company SRL si IG Trade SRL, ambele din Iasi, Ioan si Neculai Stavarache, fosti directori la Banc Post, si Eduard Pavaloaia, ofiter de credite la aceeasi institutie. Anchetatorii le-au retinut inculpatilor mai multe capete de acuzare, respectiv asociere in vederea comiterii de infractiuni, coruptie, inselaciune, bancruta frauduloasa, folosirea creditelor societatii in alte scopuri, fals intelectual, uz de fals si spalare de bani. Numarul acuzatilor din acest dosar depaseste 20.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3072 (s) | 24 queries | Mysql time :0.189770 (s)