Local

Veste bună pentru antreprenori! Firmele mici primesc ajutor de la stat pentru a scăpa de faliment după pandemia COVID-19

Publicat: 02 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Veste bună pentru antreprenori Firmele mici primesc ajutor de la stat pentru a scăpa de faliment după pandemia COVID-19
Firmele mici primesc ajutor de la stat pentru a scăpa de la faliment din cauza pandemiei COVID-19

Firmele mici vor primi ajutor financiar de la stat pentru a evita intrarea în faliment pe perioada pandemiei COVID-19. Măsurile sunt luate mai întâi pentru protejarea locurilor de muncă și sprijinirea economiei locale

Firmele mici vor primi ajutor financiar de la stat pentru a se salva de la faliment. Pe 1 iulie a fost adoptată o nouă modificare prin care se extinde domeniul de aplicare al „Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat acordat companiilor afectate de pandemia COVID-19” în așa fel încât să se protejeze locurile de muncă și să se sprijine în continuare economia.

„Microîntreprinderile, întreprinderile mici și întreprinderile nou-înființate au un rol extrem de important în redresarea economică a Uniunii. Acestea au fost afectate în mod deosebit de lipsa de lichidități provocată de pandemia de coronavirus și se confruntă cu dificultăți mai mari în ceea ce privește accesul la finanțare. Astăzi am extins cadrul temporar pentru a le permite statelor membre să sprijine și mai mult aceste întreprinderi. De asemenea, am introdus condiții care să ofere stimulente investitorilor privați, astfel încât aceștia să participe alături de stat în recapitalizări, reducând astfel nevoia de ajutor de stat și riscul de denaturare a concurenței”, au precizat reperzentanții Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est.

Microîntreprinderile și întreprinderile mici (adică cele cu mai puțin de 50 de angajați și cu o cifră de afaceri anuală și/sau totalul bilanțului anual mai mic sub 10 milioane EUR) au fost afectate în mod deosebit de lipsa de lichidități în perioada pandemiei coronavirus. Dacă nu sunt remediate, aceste dificultăți ar putea duce la un număr mare de falimente.

Firmele aflate în insolvență nu primesc ajutor de la stat

Scopul principal al Cadrului temporar este de a oferi un sprijin specific întreprinderilor care au intrat în dificultate financiară ca urmare a pandemiei de coronavirus. Prin urmare, societățile care se aflau deja în dificultate înainte de 31 decembrie 2019 nu sunt eligibile pentru a primi ajutoare, dar pot beneficia de ajutor în temeiul normelor existente privind ajutoarele de stat, în special în temeiul Orientărilor privind salvarea și restructurarea. Aceste orientări stabilesc condiții clare potrivit cărora societățile trebuie să stabilească planuri de restructurare solide care să le permită să atingă viabilitatea pe termen lung.

„Sprijinul va fi acordat cu excepția cazului în care aceste societăți se află în proceduri de insolvență, au primit ajutor pentru salvare pe care nu l-au rambursat sau fac obiectul unui plan de restructurare. Această modificare va spori în mod efectiv posibilitățile de sprijinire a întreprinderilor nou-înființate – majoritatea acestora intrând în categoria microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici – care ar putea înregistra pierderi în faza lor de creștere”, au mai explicat oficialii ADRNE.

Firmele nou-înființate sunt primele pe lista de ajutor

De asemenea, toate întreprinderile mici și mijlocii care la 31 decembrie 2019 aveau mai puțin de trei ani de existență ar putea beneficia deja de măsurile de ajutor prevăzute în cadrul temporar, cu condiția să nu facă obiectul unei proceduri de insolvență, să nu fi primit ajutor pentru salvare pe care să nu îl fi rambursat sau să nu facă obiectul unui plan de restructurare în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat. De asemenea, odată cu noile modificări, interdicția privind plata dividendelor nu li se aplică deținătorilor de noi acțiuni și nici deținătorilor de acțiuni existente, cu condiția ca aceștia din urmă să reprezinte, în total, mai puțin de 10 la sută din societate.

Adauga un comentariu