Actualitate

Veste bună pentru românii care au luat credite de la Raiffeisen Bank în 2006-2008. Aceștia vor beneficia de recalcularea dobânzilor

Publicat: 02 mart. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Veste bună pentru românii care au luat credite de la Raiffeisen Bank în 2006-2008. Aceștia vor beneficia de recalcularea dobânzilor
Raiffeisen Bank trebuie să modifice contractele afectate, emise în perioada menționată

Potrivit Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat definitiv cauza prin care s-au constatat practici incorecte ale Raiffeisen Bank la creditele în lei, euro și franci elvețieni.

„Am câștigat o luptă importantă pentru consumatorul român! Mii de consumatori au șansa la un tratament corect! Milioane de euro se vor întoarce în bugetul familiilor acestora”, spune Paul Anghel, director general ANPC.

Banca nu a informat corespunzător consumatorii

ANPC precizează într-un comunicat că banca nu a informat, în perioada 2006-2008, în prealabil consumatorii despre viitoarele costuri ale produsului financiar, credite în RON, EUR și CHF (franc elvețian), și drept urmare i-a determinat pe aceștia să ia o decizie – contractarea creditelor respective – pe care altfel nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut nivelul la care dobânda avea să crească, respectiv costurile pe care nu le-au putut preconiza.

„Acest lucru se întâmpla în contextul în care operatorul financiar-bancar cunoștea nivelul dobânzii pe care urma să-l aplice. Raiffeisen Bank a setat în sistem mărirea automată a dobânzilor, atunci când creditele împlineau un an de la acordare, justificând această practică printr-o clauză introdusă în contract, prin care să-şi justifice majorarea unilaterală a dobânzii”, transmite ANPC în cadrul unui comunicat.

Raiffeisen trebuie să modifice contractele afectate

În contextul pronunțării sentinței definitive și rămânerii în vigoare a Ordinului Președintelui ANPC, Raiffeisen Bank trebuie să modifice contractele afectate, emise în perioada menționată, și să le aducă la nivelul momentului anterior practicii, inclusiv prin emiterea unui nou grafic de rambursare, cu condițiile contractuale de la momentul semnării acestora.

„Ordinul mai sus menţionat al Preşedintelui ANPC a fost emis ca urmare a unui control realizat în 2017, cauzat de reclamații sosite din partea Grupului clienţilor cu credite în CHF, moment în care s-a constatat existența acestor practici comerciale incorecte din partea băncii”, precizează comunicatul.

Adauga un comentariu