Prima pagină » National » Veste importantă pentru toți românii care au contract la Enel. Ce se întâmplă de astăzi

Veste importantă pentru toți românii care au contract la Enel. Ce se întâmplă de astăzi

09 apr. 2024, 13:46,
în National

Site-ul companiei de producție și furnizare a energiei electrice Enel și aplicația MyEnel vor deveni indisponibile începând cu data de 9 aprilie, ca urmare a pregătirii trecerii la noul site și la noua aplicație mobilă.

Așadar, site-ul enel.ro și aplicația MyEnel vor deveni indisponibile începând cu data de 9 aprilie, ca urmare a pregătirii trecerii la noul site și la noua aplicație mobilă.

Site-ul Enel va deveni indisponibil începând cu data de 9 aprilie

Începând cu 10 aprilie, cei care accesează vechiul site vor fi redirecționați către www.ppcenergy.ro, conform informațiilor transmise într-un comunicat.

De asemenea, începând cu 10 aprilie, clienții vor putea accesa noua aplicație web myPPC la adresa myppc.ppcenergy.ro.

La rândul lor, utilizatorii de sisteme de operare Android și iOS vor putea descărca noua aplicație myPPC în zilele următoare.

Vor fi implementate noi adrese de e-mail pentru clienți.

În plus, de la aceeași dată, noile adrese de e-mail pentru clienți vor fi contact-energiemuntenia@ppcgroup.com, pentru clienții PPC Energie Muntenia, respectiv contact-energie@ppcgroup.com, pentru clienții PPC Energie.

Numărul de telefon al serviciului de relații cu clienții rămâne neschimbat. Astfel, pentru a intra în contact cu un consultant PPC Energie Muntenia sau PPC Energie, clienții pot suna la 021.9977 (număr cu tarif normal, apelabil din România și străinătate) în intervalul 8:00 – 20:00, de luni până vineri.

Le fel ca până acum, plățile se vor putea efectua online, prin direct debit sau transfer bancar. Pentru clienții care preferă plata numerar, există automate de plată de tip self-pay, amplasate în magazinele PPC Energie din București și zece județe. Este vorba despre următoarele județe:

Arad;
Caraș-Severin;
Călărași;
Constanța;
Giurgiu;
Hunedoara;
Ialomița;
Ilfov;
Timiș;
Tulcea.

Automatele pot fi găsite și în rețelele de magazine Profi, Auchan, Mega Image, Carrefour, Kaufland și în alte magazine alimentare.

PPC a preluat ENEL

PPC Energie România, noul operator care a preluat rețeaua de la Enel, a demarat trimiterea de notificări către toți clienții casnici privind convențiile de consum de energie electrică. Aceste notificări vor fi livrate către plătitori în cursul zilelor următoare.

Tranzacția de preluare a operațiunilor din România ale grupului italian Enel de către Public Power Corporation (PPC), cea mai importantă companie energetică din Grecia, a fost recent finalizată.

Furnizorul transmite că poate emite facturi pentru consumul fiecărui client al său utilizând una dintre următoarele metode:

1. Pe baza citirii contorului de către firma de distribuție.
2. Prin autocitirea efectuată de către client.
3. Prin transmiterea indexului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`