Actualitate

Veste proastă dată de Alexandru Rafila românilor: „Nu cred că am intrat în perioada de platou“

Publicat: 30 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Veste proastă dată de Alexandru Rafila românilor Nu cred că am intrat în perioada de platou
Medicul Alexandru Rafila va figura primul pe lista pentru alegerile parlamentare la Camera Deputaților, din partea PSD

Profesorul Alexandru Rafila le dă o veste proastă românilor, spunând că, din puncutul său de vedere, România nu a intrat în perioada de platou. Mai mult, președintele Societății Române de Microbiologie consideră că o scădere a infectărilor de la sine nu este posibilă, astfel că trebuie luate măsuri, iar oamenii trebuie să își schimbe comportamentul.

„Ar trebui să vedem în perioada 10 -15 august dacă măsurile anunțate vor funcționa. Nu cred că am intrat în perioada de platou, dar să dea Dumnezeu să fie așa! Să fim stabilizați și să intrăm într-o perioadă de scădere“, spune Alexandru Rafila.

Veste proastă dată de Alexandru Rafila românilor: Trebuie să se ia măsuri

Profesorul Alexandru Rafila crede că trebuie să se ia în continuare măsuri și să se intervină în zona focarelor de COVID-19.

„Dincolo de argumente emoționale, ar trebui să existe și elemente care să fundamenteze această stabilizare sau scădere a numărului de cazuri – adică să se ia măsuri, să se intervină mai bine în focare, oamenii să schimbe comportamentul.

Dacă se întâmplă asta, se poate ajunge la o scădere a infectărilor. O scădere de la sine nu este posibilă“, a declarat Alexandru Rafila.

Beatrice Mahler îl contrazice la Alexandru Rafila

Managerul Institutului „Marius Nasta” din București, Beatrice Mahler, îl contrazice pe Alexandru Rafila șki susține că România se află de mai bine de o săptămână într-o zonă de platou, cifrele constante arătând că România poate intra repede pe panta descendentă.

„E bine că avem acest platou, ne dă speranța că dacă pacienții respectă autoizolarea și cei pozitivi aleg opțiunea testării cât mai rapid avem șansa de pantă descendentă. Să sperăm că masurile de izolare a persoanelor pozitive și de testare, care s-a mărit într-un mod vizibil, va duce la limitarea, dar nu în următoarea săptămână, probabil în următoarele două săptămâni, a numărului de noi pacienți pozitivi“, a declarat Beatrice Mahler.

Managerul Institutului „Marius Nasta” din București consideră că pacienții pozitivi nu mai cer externarea, chiar dacă trec cele 48 de ore, așa cum prevedea în prezent legea.

„În Institutul Marius Nasta, pacienții pozitivi nu mai cer externarea chiar dacă a trecut numărul de zile conform legii. Doresc să plece când sunt negative“, a menționat Beatrice Mahler, care adaugă că purtarea măștii de protecție în spațiile aglomerate deschise este o măsură deoarece virusul rămâne în aer.

Se lucrează la capacitate maximă

În Insitutul „Marius Nasta“, în pavilionul COVID, paturile sunt ocupate 100%, a mai spus medicul.

„Pentru că presiunea a fost foarte mare, zona de suspecți a fost ocupată tot de pacienți confirmați. Vreau să spun că în acest moment, dintre cei 78 de pacienți, doar doi sunt asimptomatici. Numărul de solicitări este mult peste ceea ce externăm în fiecare zi. Din păcate în acest moment nu avem un vaccin, nu avem alte măsuri decât cele de evitare a contactului cu persoanele bolnave și de a izola persoanele bolnave pentru a limita transmiterea infecției“, precizează Beatrice Mahler.

Mesajul transmis de Nelu Tătaru populație: Respectați măsurile de prevenire!

Mai mult, ministrul Sănătății roagă românii să respecte în continuare măsurile de prevenire a infectării cu COVID-19.

„Chiar dacă este ceva nevăzut, am început să ne obișnuim cu anumite terapii, tratamente, ca personal medical mă refer. Mai rămâne ca tot ce înseamnă populație să respecte anumite reguli“, a adăugat Nelu Tătaru.

Adauga un comentariu