Actualitate

Veste proastă pentru români: Cresc preţurile la alimente, lumină, combustibil şi ţigări

Publicat: 03 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Veste proastă pentru români Cresc preţurile la alimente lumină combustibil şi ţigări
Prețul pâinii va crește din cauza scumpirii prețului grâului

Veste proastă pentru români la început de an. Preţurile la alimente, lumină, combustibil şi ţigări se vor majora începând cu prima lună a anului 2021.

Pâinea şi carnea se scumpesc anul acesta, după ce uleiul deja şi-a majorat preţul cu 20%. Preţul pâinii va creşte şi el cu până la 15% în următoarele luni, după cum susține Ionel Arion, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro.

„Uleiul s-a scumpit cu 20%, probabil că pâinea va lua undeva la 10-15% în următoarea perioadă. Şi la carnea de porc vom avea o scumpire. Intervine şi scumpirea combustibilului de la 1 ianuarie”, a spus Ionel Arion, preşedintele Federaţiei Pro Agro.

Specialiştii spun că explozia preţurilor ar fi putut fi evitată, dacă Ministerul Agriculturii ar fi mărit rezerva de cereale a statului.

Explozie de prețuri la grâu și porumb

Pentru că anul agricol 2020 a fost unul extrem de secetos, cerealele au ajuns să atingă preţuri-record. Spre exemplu, tona de grâu de panificaţie s-a scumpit cu 130 de lei în ultimul an şi trece lejer de 1.000 de lei.

Şi porumbul s-a scumpit masiv în aceeaşi perioadă, cu circa 185 de lei pe tonă, iar toate aceste scumpiri se vor reflecta în preţul produselor alimentare de bază, spun specialiştii.

Prețuri mai mari la carburanți și țigări

Din 2021 se scumpește carburantul (benzina și motorina) și se scumpesc țigările. Așadar, vești proaste pentru conducătorii auto și pentru fumătorii din România. Nivelul accizelor pentru anul 2021 s-a stabilit prin  „actualizarea cu creşterea preţurilor de consum comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică”,  după cum a anunțat Ministerul Finanțelor.

„Nivelul accizelor prevăzut în anexa nr. 2 se actualizează anual cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică până la data de 15 octombrie. Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice până cel mai târziu pe data de 20 octombrie a fiecărui an”, se arată în Codul Fiscal.

În ceea ce privește țigările, nivelul accizei la ţigarete vă fi de 563,97 lei/1.000 de ţigarete, începând cu prima 1 ianuarie 2021.  La data de 1 ianuarie 2020, nivelul acestei accize a fost stabilit la 503,97 lei la mie.

Dau vina pe creșterea accizei

Autorităţile justifică majorarea accizelor la ţigarete prin faptul că trebuie evitată declanşarea infringementului împotriva României pe motiv că în ţară acciza globală pe ţigarete nu reprezintă cel puţin 60% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, aşa cum prevede Directiva 2011/64/UE.

Din 2021, nivelul accizei la motorină o să ajungă la 1.674,55 lei/1.000 de litri, de la 1.625,37 lei/1.000 de litri cât a fost în 2020, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 50 de lei.

Totodată, nivelul accizei la benzina fără plumb vă crește cu 53 lei, ajungând la 1.827,13 lei/1.000 de litri. În 2020, costurile erau de 1.773,46 lei/1.000 de litri.

Se anunță un an dificil din punct de vedere economic în care, cel mai probabil, se vor resimți efectele pandemiei de coronavirus. Și la acest moment, restaurantele, cafenelele, barurile, sălile de spectacol și sălile cu jocuri de noroc sunt închise. Autoritățile au luat această măsură cu scopul de a limita răspândirea noului virus și a cazurilor de infectare cu acesta.

Adauga un comentariu