National

Vești bune de la ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă: „Suntem pe o pantă descendentă a valului trei”

Publicat: 12 mai 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Vești bune de la ministrul Sănătății Ioana Mihăilă Suntem pe o pantă descendentă a valului trei
Ioana Mihăilă

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat, miercuri seară, că suntem pe o pantă descendentă a valului trei al pandemiei. ”Nu înseamnă că am scăpat, dar ne aşteptăm ca în perioada imediat următoare să ne fie un pic mai uşor”, a declarat ministrul, referindu-se nu doar la eliberarea sistemului sanitar, ci şi la relaxarea unor măsuri, anunță news.ro.

”Suntem pe o pantă descendentă a valului trei, nu înseamnă că am scăpat, dar ne aşteptăm ca în perioada imediat următoare să ne fie un pic mai uşor. Nu înseamnă că am scăpat, ar fi prematur”, a declarat Ioana Mihăilă, miercuri seară, la Europa FM, referindu-se la cifrele din ultimele zile legate de pandemie, statistici care sunt în scădere.

Ministrul Sănătăţii a precizat că scăderea cifrelor se vede în eliberarea sistemului sanitar, dar ar trebui să fie cunoscută şi de către populaţie.

”Scăderea incidenţei trebuie să o simţim şi noi, trebuie să permitem cât mai multor copii să meargă la şcoală, trebuie să începem să mergem fără mască în anumite zone, în spaţii deschise şi, încet-încet, poate că vom reuşi să atingem şi alte măsuri de relaxare”, a mai declarat Mihăilă.

Grupul de Comunicare Strategică anunţă miercuri că s-au confirmat 930 de noi cazuri de coronavirus şi 98 de persoane au decedat în ultimele 24 de ore. La ATI sunt internate 874 de persoane.

Adauga un comentariu