Local

Vești bune de la Spitalul Clinic ” Dr. C.I. Parhon”! A fost realuată dializa hepatică

Publicat: 16 iul. 2021
intrarea de la Spitalul Clinic '' Dr. C.I.Parhon'' din Iași
Spitalul Clinic '' Dr. C.I.Parhon'' din Iași a reluat procedura de dializă hepatică

Timp de doi ani procedura de efectuare a a dializei hepatice a fost sistată din motive birocratice. Altfel spus, la Spitalul Clinic ” Dr. C.I. Parhon” a fost reluată procedura extrem de preţioasă pentru persoanele care au nevoie de aceasta.

Primul pacient care a beneficiat de această procedură este un bărbat care a ajuns la spitalul de Boli Infecţioase cu o suspiciune de letospiroză.

A fost reluată procedura de dializă hepatică

Așadar, după doi ani în care procedura a fost blocată, Spitalul Parhon poate, din nou, să facă dializă hepatică. Primul caz care a ajuns la spital este cel al unui bărbat în vârstă de 46 de ani care a fost adus de la Spitalul de Boli Infecţioase cu o suspiciune de letospiroză. Astfel spus, bărbatul a fost internat în terapie intensivă fiind necesară suplierea funcțiilor respiratorii. Pacientul a efectuat 3 şedinţe de dializă hepatică:

Pacientul a fost transferat la noi de la spitalul de Boli Infecțioase, inițial cu o suspiciune de letospiroză, ulterior, evaluate mai multe potențiale afecțiuni care pot da insuficiență hepatică și renală. A fost internat direct în terapie intensivă având nevoie de suplierea funcțiilor respiratorii. Până în prezent s-au efectuat 3 ședințe de dializă hepatică și din fericire evoluția în prezent este mult îmbunătățită. Pacientul respiră singur, nu mai are nevoie de suport pentru menținerea tensiunii arteriale și sperăm că evoluția va fi în continuare una favorabilă” , spune Dr. Ionuț Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic ” Dr. C.I.Parhon” din Iași.

Ce este Leptospiroza

Leptospiroza este o boală infecţioasă acută, determinată de leptospire. Ea se transmite de la animale la om, iar cei mai predispuşi sunt:

– locuitorii din zonele mlăştinoase sau inundate;
– lucrătorii din orezarii, mine, agricultură;
– cei care vin în contact direct cu animalele (zootehnicieni, veterinari, lucrători în abatoare);
– pescarii amatori.

Există situaţii în care un individ poate fi expus infecţiei, însă cu toate acestea nu dezvolta leptospiroza. Totuşi, în astfel de cazuri infecţia inaparenta poate fi evidenţiată din punct de vedere serologic, prin detectarea anticorpilor specifici din plasma sanguină. detalii despre boală aici

Leptospiroza poate provoca decesul persoanei infectate

In urmă cu doar o lună, prof. dr. Carmen Dorobăț explica despre consecintele grave ale bolii. Contextul in care a vobit medicul primar din Spitalul de Boli Infectioase era unul extrem de greu. Șobolanii circulau prin București iar locuitorii semnalau aceste lucruri

„Prezența acestor rozătoare determină o boală foarte gravă care se numește leptospiroză și care poate să ducă la deces, pentru că afectează și ficatul și rinichiul și inima. Poate această mușcătură, la șobolanii agresivi, să ducă la suprainfecții cu flegmoane deosebit de grave, cu zone de necroză și fasceita necrozantă, o infecție gravă care duce la necroza straturilor superficiale de mușchi și piele, deloc ușoare, iar rozătoarele acestea aduc pe lângă ele și purici, în special în acest decor meteorologic umed și cald.

(…) Am putea vorbi și despre un alt tip de epidemie, cateogoric. În special când vorbim despre aglomerările urbane, cum este Bucureștiul, unde te aștepți să fii în siguranță maximă, fiind o capitală europeană. Trebuie luate de urgență măsuri în acest sens să nu populăm spitalele de boli infecțioase cu alte patologii pe care nu le-am întâlnit în generația noastră și de mult au apus”, a spus Carmen Dorobăţ, medic infecţionist, într-o emisiune difuzată pe postul de televiziune Antena 3.

 

 





Adauga un comentariu